Cinci bătăuși din Murgeni au ajuns în arestul IPJ, în seara aceasta! Sunt acuzați de ”Tulburarea ordinii și liniștii publice” și ”Încăierare”!

În cursul zilei de astăzi, 17 august, în urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 16 și 52 de ani, toți din orașul Murgeni, județul Vaslui.

În aceeași cauză, în această dimineață, au fost puse în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară (toate în orașul Murgeni) și 8 mandate de aducere.

În cursul zilei de mâine, 18 august a.c., persoanele reținute urmează a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea dispunerii unor măsuri preventive.

Activitățile au fost desfășurate în urma evenimentelor produse în orașul Murgeni, în data de 25 iulie 2021.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: