Incredibil! Doi consilieri locali PNL din Ștefan cel Mare s-au împotrivit pentru proiectul de gaze al… comunei lor!

Comuna Ștefan cel Mare a devenit, în ultimii ani, un mare șantier. Se asfaltează drumuri, se montează rețele de apă-canal, se modernizează poduri și podețe. Mai nou, a ajuns și gazul, deocamdată doar în satul Mărășeni. Însă, prin strădania primarului Mihai Moraru va fi adusă rețeaua de gaze și în satele Cănțălărești și Ștefan cel Mare, într-o primă fază. Pentru aceasta, era nevoie de o sumă de peste 1,8 milioane lei, imposibil de asigurat din bugetul local. Salvarea a venit de la președintele CJ Vaslui, care a propus alocarea unei sume de 1 milion de lei pentru Ștefan cel Mare, la fel cum s-a întâmplat și în cazul altor comune, care aveau nevoie de finanțări pentru gaze și cărora șeful județului le-a întins o mână de ajutor.

Ori, înverșunarea și ura unor politicieni din PNL Vaslui, care vor să blocheze proiecte de care beneficiază mii de oameni, a ajuns cote de neimaginat. La ședința CJ la care s-a propus alocarea unor sume pentru diverse UAT-uri din județ, cine a dorit blocarea proiectului de gaze de la Ștefan cel Mare? Marius Arcăleanu, consilier PNL, cel care spunea în campania electorală că va aduce investiții în județ și că va fi alături de vasluieni. Liberalul Arcăleanu a dorit să se taie suma pentru gazele de la Ștefan cel Mare, ceea ce ar fi lăsat o comună întreagă fără gaze (sunt deja proiecte de dezvoltare a rețelei în toate cele 7 sate componente!).

Vineri, la ședința CL Ștefan cel Mare, în mod uluitor, cei doi consilieri locali PNL de aici au urmat sfaturile conducerii județene liberale și au votat împotrivă! Atenție, vorbim de doi oameni din Ștefan cel Mare, care știu câtă nevoie de gaze au sute de case din localitate. Este politică, prostie sau sfidare la adresa întregii comune?

Cum de s-a ajuns în situația ca Marius Arcăleanu să blocheze, de fiecare dată, proiectele comunei Ștefan cel Mare? Din păcate, spune lumea din sat, cei doi consilieri locali PNL au ajuns să asculte doar de ordinele lui Arcăleanu, nu au înțeles care este rolul lor, de aleși în slujba comunității, nu aleși în slujba lui Marius Arcăleanu! Cei doi consilieri PNL au repetat gestul de neam prost al celui de care ascultă, ajuns consilier județean acum, și au dorit să blocheze dezvoltarea comunei Ștefan cel Mare. Pentru că realizarea unui astfel de SRM și dezvoltarea rețelei de gaze va atrage investitori în comună. ”Acești domni consilieri, dar și acest Arcăleanu, nu vor binele comuniății noastre. Noi nu i-am votat pentru a ne bloca, am crezut că sunt alături de comuna în care stau, nu că ascultă de ordinele unuia de la Vaslui, Arcăleanu. Ce treabă are Arcăleanu cu comuna noastră?”, se întreabă localnicii.

Iată ce spune primarul comunei Ștefan cel Mare, Mihai Moraru:

”Pe 19 august, la ora 10.00, a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Local Ștefan cel Mare avand pe ordinea de zi aprobarea rectificării bugetare. Mai exact, am primit de la Consiliul Județean Vaslui suma de 10 miliarde lei vechi, sumă care a fost alocată pentru achizitia SRMP (Staţie de reglare, măsurare şi predare alimentare cu gaze naturale), care va fi amplasată în localitatea Cantalaresti. Din acest SRMP vor fi alimentate cu gaz satele Stefan cel Mare și Cantalaresti. Tot din acest SRMP pe viitor vor fi alimentate si celelalte 4 sate componente ale comunei (Barzesti, Brahasoaia, Calugareni și Muntenesti).

Menționez că suma a fost aprobata cu 11 voturi ale consilierilor PSD, înregistrându-se 2 voturi împotrivă, respectiv a celor doi consilieri de la PNL.

Intrebarea este: daca ar fi avut ei majoritate in urma votului de la alegerile locale, cum ar fi decurs si ar fi fost aprobate toate proiectele pe care le aducem in fata Consiliului Local ? La investirea in functia de consilier ,se depune un juramant cu mana pe Biblie: ,,Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei ”.

Spre știința locuitorilor comunei noastre, specific că la 90% dintre Proiectele de Hotarare care au menirea dezvoltarii comunei, cei doi sunt impotriva. Mulțumim pentru sprijin Consiliului Judetean Vaslui care, în ciuda opoziției consilierilor judeteni ai PNL, susține financiar implementarea proiectului de aductiune gaze naturale în Comuna noastră”.

Concluzia este una singură: cu astfel de politicieni, cum sunt cei de la PNL, județul Vaslui nu va progresa niciodată, pentru că acești oameni nu doresc binele comunităților lor, doar ascultă orbește de Arcăleanu!

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: