Mare petrecere, astăzi, pe Valea Prutului! Primarul comunei Vetrișoaia vă invită la dans și bună-dispoziție! Artista Jo vine la petrecere!

Începând cu ora 19.00, toți locuitorii de pe Valea Prutului sunt așteptați la distracție, alături de locuitorii comunei Vetrișoaia. Pentru că ziua de astăzi este a lor, a celor care s-au născut și poartă comuna Vetrișoaia în suflete, oriunde ar urma în lume. Primarul Vetrișoaiei, tânărul și energicul Corneliu Stângă, a pregătit în detaliu toată această zi, așteptată de doi ani de zile de către fiii Vetrișoaiei. Anul trecut, fiind pandemie, nu s-a putut organiza Ziua Comunei, așa că așteptările din 2021 sunt foarte mari.

”Este o zi pe care o așteptăm timp de un an de zile, să ne revedem, să povestim ce-am mai făcut peste an, să ne cunoaștem mai bine. Pentru acest an, am pregătit o serie de surprize. Pe partea de alimentație publică, va fi un singur stand cu grătare și tot ce este nevoie, care va satisface toate cerințele celor care vin la petrecerea noastră. Am pregătit și un număr suficient de scaune, pentru toți cei care vor dori să ni se alăture, duminică seara, la petrecere.

Îi aștept pe toți locuitorii județului Vaslui la petrecerea comunei Vetrișoaia, vor fi momente de neuitat”, promite primarul Corneliu Stângă.

O schimbare de ultimă oră este că în locul artistei Theo Rose va veni la Vetrișoaia îndrăgita cântăreață Jo. Tot la petrecerea comunei vine și celebra trupă Azur, cu Nelu Vlad, un interpret în vog, Jador, mai mulți artiști de muzică populară și ansambluri folclorice.

La miezul nopții, pentru cei care aleg să petreacă la Vetrișoaia este pregătit un spectaculos foc de artificii, deci aveți toate motivele ca, duminică seara, să ajungeți pe malul Prutului.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: