Tătaru și-a umflat mușchii și a pus un nou inspector școlar general! Soțul doamnei este cunoscut drept ”Dănuț, frizerul de la PNL”!

Elena Mustață, noul inspector școlar general al județului Vaslui

Începând cu 24 august, Inspectoratul Școlar Județean are un nou șef. Prof. Elena Mustață, un cadru didactic ajuns în ISJ în urmă cu câteva luni, ca inspector pe management (înainte, a fost profesoară la Liceul Ion Mincu), Mustață a primit de la Tătaru sarcina de a conduce destinele celor 7.000 de dascăli din județ. O persoană, spun colegii, fără mari realizări la catedră, însă căreia i se încredințează ISJ Vaslui într-o perioadă grea, mai ales că urmează noul an școlar.

Soțul noii șefe a ISJ se numește Dănuț Mustață, este frizer în Vaslui, iar prietenii îi spun, în glumă, ”Dănuț, frizerul de la PNL”, fiind un apropiat al președintelui PNL Vaslui. Legat de noua inspectoare generală, să spunem că toți dascălii cu care am vorbit spun despre ea că nu are imaginea unui profesionist în Educație, iar ascensiunea dumneaei s-ar datora strict zonei politice.

4 thoughts on “Tătaru și-a umflat mușchii și a pus un nou inspector școlar general! Soțul doamnei este cunoscut drept ”Dănuț, frizerul de la PNL”!

  1. Alooooo, ați înnebunit oameni buni? Praf de tot nea Tătaru… Ăla de la istorie ca ăla, dar chiar așa ascensiune n a avut nimeni ca doamna numita acu… Doar cea dinaintea ei…

  2. …..mai este una nevastă de Dănuț ,numita acu inspector de Buzamăt ,iar pe el l-a pus maistru la Reiser…….că cică ține la amante și are grijă si de sotii acestora…………

  3. Hihihi…adevărat e ! Astea-s vremurile taică! Buzilă ține la fetele lui. Răilor! Ce daca omu’ şi-a pus iubitele directoare si inspectoare?! Va omoara invidia ca nu puteți si voi.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: