Braconieri pe Prut. Au fost prinși pescuind la vârse

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni efectuează cercetări cu privire la doi cetățeni români care au desfășurat activități de pescuit comercial neautorizat, cu unelte de pescuit interzise de lege.

În data de 2 septembrie, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni a depistat, într-o revărsare a râului Prut, în extravilanul localității Vetrișoaia, doi localnici, care pescuiau cu șase unelte de pescuit tip vârse.

În urma controlului efectuat asupra acestora s-a descoperit că cei doi bărbați au pescuit, fără a deține documente legale, cantitatea de 20,5 kg de pește viu (puiet) din speciile caras și crap, cu ajutorul a șase unelte de pescuit tip vârse, a căror deținere și folosire de către persoane neautorizate este interzisă.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit comercial fără licență sau autorizație de pescuit și deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a vârselor. Uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării, iar peștele a fost redat mediului natural.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: