Safir - ceva bun pentru gratar

S-au amplasat primele bănci inteligente în municipiul Bârlad! Prima bancă, în fața Palatului de Justiție!

De sâmbătă, a început amplasarea primelor bănci inteligente pe domeniul public al municipiului Bârlad. După cum se știe, aceste obiective sunt realizate din donații, donatorilor oferindu-li-se posibilitatea de a-și promova afacerile prin reclame stradale inserate pe unele panouri luminoase ale noilor bănci.

Beneficiarul, în speță municipiul Bârlad, va promova, pe toate panourile băncilor în cauză, câte o personalitate locală iar la finalul perioadei contractuale cu donatorul băncile vor rămâne în posesia localității.

„La acest obiectiv am ținut foarte mult, ca primar. Am fost criticat, inițial, dar, iată, am reușit să fac acest lucru pentru Bârlad! Pentru că sunt de părere că nu trebuie să așteptăm să punem apă, canal, gaze și asfalt pe toate străzile și abia apoi să facem ceva și în acest domeniu, și anume în cel al inovării, pentru a ne înscrie în zona localităților Smart City. Corect este să lucrăm în paralel pentru a ține pasul cu timpurile!”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Prima bancă inteligentă a fost amplasată în fața Palatului de Justiție. Aceasta va oferi, în scurt timp, posibilitatea utilizatorilor de a-și încărca telefoanele mobile, laptop-urile și tabletele și va facilita și accesul la internet prin Wi-Fi.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: