Vă mai amintiți de parcul-fantomă al Negreștiului, realizat din fonduri europene, în care pășteau animalele? Schimbare MIRACULOASĂ realizată de primarul Cristi Rusu!

Imaginea de sus reprezintă parcul din strada 1 Decembrie, din urmă cu doi-trei ani. Un parc realizat cu fonduri europene – se vorbește de o sumă de ordinul miliardelor de lei vechi investită aici – dar lăsat în paragină mulți, mulți ani. Un parc părăsit, pe care animalele pășteau în voie, în timp ce copiii se jucau pe stradă, iar localnicii nici nu îndrăzneau să viseze că se va schimba ceva.

A fost nevoie ca în fruntea primăriei să vină un om energic, un edil care a decis să ia taurul de coarne și să repare tot ceea ce au distrus predecesorii săi. Cristi Rusu este decis să arate că se poate face administrație performantă la Negrești, iar orașul se schimbă în bine de la o lună la alta. După ce a luptat cu o serie de probleme rămase nerezolvate, tânărul și inimosul primar al Negreștiului s-a decis să schimbe și imaginea parcului din strada 1 Decembrie.

Ce a ieșit, la final? Iată imaginile unui parc modern, civilizat, european, cum puține sunt în județ, atât de frumoase, meritul fiind exclusiv al primarului Rusu.

”În doar 6 luni de zile imaginea parcului din strada 1 Decembrie s-a schimbat semnificativ. Lăsat 10 ani în paragină, distrus an de an de vacile și caprele care pășteau acolo, puțini au fost cei care au crezut că se poate reabilita acest parc.

De curând au fost montate și aparatele de fitness în aer liber și parcul arată din ce în ce mai bine.Funcție de alocările bugetare viitoare, vom reabilita și moderniza complet acest parc. Sunt multe alte lucruri de făcut și suntem determinați să arătăm că se #sepoate!”, a spus primarul Cristi Rusu.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: