Mocanu Nicu, polițistul de la Todirești acuzat de șantaj, trimis 5 ani după gratii

Trimis în judecată pentru șantaj, fostul ajutor de șef de post de la Todirești și-a primit pedeapsa. Magistrații Tribunalului Vaslui au decis condamnarea acestuia la 5 ani de închisoare cu executare. Mai mult, judecătorii au decis să-i interzică, fostului politist, să mai exercite meseria de polițist, cu atribuții de control și sanționarea contravențiilor.

Mocanu a ajuns în fața magistraților  după ce procurorii au reusit să-i probeze activitatea infractională, întinsă pe mai mulți ani. Conform anchetatorilor, polițistul ar fi accesat mai multe sisteme informatice, fără permisiunea proprietarului și datele obținute le-ar fi folosit pentru a șantaja și a lua mită de la un agent economic. Totul a iesit la iveală după ce concubina lui i-a făcut plângere la procurorii anticoruptie. Ca urmare a perchezițiilor desfășurate, în baza probatoriului administrat în cauză de ofițerii de poliție, procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale și ulterior punerea în mișcare a actiunii penale față de agentul de poliție, retinându-se comiterea infracțiunilor de luare de mită, două infracțiuni de șantaj, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, acces ilegal la un sistem informatic și transfer neautorizat de date informatice.

De asemenea, potrivit reprezentantilor IPJ Vaslui, în anul 2019, Nicu Mocanu a pretins și primit o sumă de bani de la un agent economic. Totodată, în perioada 2017-2018, polițistul a accesat, fără drept, sisteme informatice protejate prin parole, transferând date și informații confidențiale pe un dispozitiv, pe care ulterior le-a folosit la șantajarea a două părți vătămate în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: