Safir - ceva bun pentru gratar

VIDEO, FOTO Episcopia Hușilor: 40 de copii din Parohiile Crasna și Albești au văzut, pentru prima dată, Marea Neagră! Imagini dintr-o vacanță de neuitat!

Copiii participanți la școala de vară a Parohiei Crasna, Protopopiatul Huși, au avut parte, la sfârșitul vacanței mari, de o surpriză inedită – o excursie gratuită pe litoralul Mării Negre, anunță Episcopia Hușilor.

40 de copii din Comuna Albești, majoritatea provenind din familii defavorizate, participanți, de-a lungul verii, la activitățile Școlii de vară ,,Biserica din mijlocul satului”, organizată, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, în Parohia Crasna, Protopopiatul Huși, au văzut, în perioada 6-9 septembrie 2021, pentru prima dată, marea.

Au fost zile minunate, iar la final părintele Daniel Dănăilă, din parohia Crasna, a făcut un filmuleț pe care îl prezentăm cu mare drag. Este adevărat, acum copiii sunt la școală, dar amintirile frumoase rămân. Nu vor uita călătoriile cu autocarul prin Constanța, pentru că sponsorul deplasării, fiu al comunei, Ionel Sandu, manager general al Radical Grup, a avut grijă să nu le lipsească nimic, după cum nu vor uita zgomotul valurilor sau serile petrecute la pensiune, acolo unde două bucătărese angajate de dl. Sandu le pregăteau masa, zi de zi.

„Cea mai mare bucurie a copiilor a fost când au văzut pentru prima oară, în viața lor, marea. Sub îngrijirea însoțitorilor, copiii s-au bucurat de valurile mării, de nisip, de scoici și au observat, cu bucurie și cu mirare, că apa este sărată. În cadrul excursiei copiii au vizitat multe locuri interesante: Delfinariu, Grădina Zoologică, Acvariu, au participat la Sfânta Liturghie, au socializat, s-au distrat și au învățat cât de importantă este recunoștința.

Ionel SANDU, Manager general Radical Grup Vaslui

Excursia a fost sponsorizată integral de domnul Ionel Sandu, fiu al comunei Albești, un om cu suflet mare, care a fost întotdeauna aproape și receptiv la nevoile copiilor din locurile sale natale, oferind, totodată, pentru 100 de copii din comună, ghiozdane, rechizite și dulciuri”, a menționat părintele paroh Daniel Dănăilă, pe site-ul Episcopiei.

Rezumatul unor zile minunate la mare, petrecute de cei 40 de copii din Albești

”Copiii au fost cazați la Vila Ella din Mangalia, două nopți, fiind un loc minunat și potrivit pentru diferite activități cu copiii, având camere spațioase, spațiu de joacă, loc de gătit, loc pentru a lua masa, deasemenea niște gazde minunate. Am avut cu noi o bucătăreasă pentru a le găti mâncare proaspătă. Marea lor bucurie a fost observată și de localnici care au admirat inițiativa preoților.                                                                                                                            

Cea mai mare bucurie a copiilor a fost când au văzut marea sub îngrijirea însoțitorilor și a preoților, copiii s-au bucurat de valurile mării, de nisip, de scoici și au observat cu bucurie și cu mirare că apa este sărată. Totodată au fost duși la Portul din Mangalia, s-au dat cu biciclete, s-au plimbat pe malul mării.                                                                                                                         

A doua zi, am fost la mare, ne-am plimbat și iar seara au avut parte de o petrecere surpriză, au cântat, au avut jocuri interactive, au servit grătar și au primit tort din partea gazdelor.   

Și pentru că pe 8 Septembrie s-a sărbătorit Nașterea Maicii Domnului am fost la Catedrala ,,Sfinților Apostoli Petru și Pavel” din Constanța și am participat la Sfânta Liturghie, totodată li s-a explicat istoria catedralei și a credinței noastre ortodoxe.                                      

Am plecat cu trenul din Mangalia la Constanța, unde ne-a așteptat un autocar pentru a ne putea deplasa mai ușor prin Constanța unde am vizitat: Acvariu, am putut observa Cazinoul din Constanța care era în renovare, Delfinariu, plaja din Mamaia.                                                             

După numeroasele activități copiii au avut parte de o masă în parc în așteptarea trenului care i-a adus spre casă”, a notat părintele Dănăilă.  

VIDEO cu cele mai frumoase momente din vacanta copiilor din Albești la Marea Neagră

                                                                                                

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: