Safir - ceva bun pentru gratar

Moldovean prins cu un permis fals în borsetă. Voia să-l folosească în Suedia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat din Republica Moldova asupra căruia au descoperit un permis de conducere fals.
 
Astfel, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un microbuz, cetățeanul moldovean C.A., în vârstă de 34 de ani. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanelor, ocazie cu care în borseta personală a lui C.A, a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor române, cu datele sale de identificare.
 
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.  Bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unui conațional, ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 50 de euro și că urma să folosească documentul pentru a-și găsi de lucru mai uşor în Suedia. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
 

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: