Safir - ceva bun pentru gratar

(VIDEO)Elevii Școlii nr.2 din Vaslui puși în pericol de câțiva motocicliști, elevi ai Liceului cu Program Sportiv. Conducerea Liceului, promite măsuri!

Tupeul unor tineri teribiliști, elevi ai Liceului cu Program Sportiv, a reușit să revolte o întreagă comunitate. Teribiliștilor li s-a permis să vină la școală călare pe motociclete și să le parcheze chiar în curtea liceului. Numai că tinerii nu s-au limitat doar la atât. Nu de puține ori și-au turat motoarele prin curtea liceului sau au pornit la plimbare, fără să țină cont de faptul că, în aceeași curte mai există o unitate de învățământ, Școala nr.2, Dimitrie Cantemir, Vaslui. Așa că plimbările motocicliștilor de ocazie s-au făcut chiar și printre micuții elevi, spre disperarea părinților și spaima elevilor. Contactată, conducerea liceului vasluian a promis că va lua măsuri.

De partea cealaltă, părinții copiilor dar și cei care locuiesc în zona respectivă spun că s-au săturat de zgomotul motoarelor dar și de aroganța motocicliștilor de ocazie care, nu de puține ori, au răspuns obraznic celor care au avut curajul să se spună ceva. Unul dintre părinți a trimis, pe adresa redacției, un filmuleț în care este surpinsă o astfel de plimbare și un mesaj. Iată mesajul trimis pe adresa redacției:

”Elevii claselor premergătoare şi primare ai Școlii Generale nr 2, sunt constant speriaţi sau puşi în pericol, de câţiva elevi ai Liceului cu Program Sportiv care îşi parchează sau conduc motoarele în curtea şcolii, aceştia intersectându-se zilnic cu micuţii şcolari la ieşirea de la ore. Motocicliştii de ocazie, fac slalom în fiecare zi printre elevi şi părinţii care îşi aşteaptă copiii să iasă de la ore, turând motoarele sau facându-i pe cei mici, și nu numai, să tresară ori de câte ori părăsesc şcoala. Atenţionaţi şi rugaţi de părinţii celor mici, să nu mai parcheze în curtea şcolii, motocicliștii au motivat cu aroganţă şi obrăznicie că au aprobarea directoarei liceului, că motoarele lor nu sunt în siguranţă dacă le parchează în stradă, iar când au fost întrebaţi „Cum ar fi dacă toţi elevii ar veni cu motocicletele la şcoală şi le-ar parca în curtea şcolii”, aceştia au răspuns cu aroganţă şi obrăznicie că „nu îşi permite oricine să aibă motocicletă, mai ales ca ale noastre”. Părinţii au încercat să o contacteze de mai multe ori pe directoarea Liceului, însă subalternii domneaei au motivat imposibilitatea de a discuta cu ea, sub pretextul că este în şedinţă sau la ore”, a transmis acesta.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: