Safir - ceva bun pentru gratar

Război pe voturi, înaintea Congresului USR-PLUS! Tabăra lui Barna acuză nereguli la votarea internă, toți ochii sunt ațintiți spre Cioloș!

Cu câteva zile înainte de Congresul USR-PLUS, apele s-au învolburat de tot între cele două formațiuni care compun alianța. Biroul Naţional al USR PLUS a decis, vineri, organizarea congresului din 2-3 octombrie în condiţii de maximă siguranţă, cu maxim 150 de persoane simultan în sala mare de la Romexpo, arată un comunicat de presă al partidului. La eveniment vor participa doar persoane vaccinate, conform unei decizii din iulie a Biroului Naţional, iar votarea se va face în sistem hibrid, atât fizic, cât și online.

Deși se pare că organizarea este bună, în realitate lucrurile sunt destul de complicate, înaintea Congresului.

Mai exact, potrivit site-ului Podul.ro, echipa lui Dan Barna a realizat o analiză privind modul în care a decurs primul tur al alegerilor pentru președinția formațiunii, scrutin câștigat de Dacian Cioloș, și a identificat mai multe nereguli care, acuză susținătorii lui Barna, au influențat rezultatul primului tur al alegerilor interne.   

Potrivit echipei Barna, câteva mii de membri de partid au adresele de email înregistrate greșit în baza de date – de exemplu, în loc de @gmail.com, unele emailuri ar fi fost trecute în baza de date drept @gmail.co. De asemenea, ar mai exista alte greșeli minore. De notat că marea majoritate a membrilor care n-au putut să voteze sunt USR-iști și mare parte dintre ei l-ar fi votat pe Dan Barna. 

Drept urmare, USR solicită ca adresele de email să fie corectate în baza de date, astfel încât respectivii să poată vota cu prilejul turului al doilea, însă reprezentanții PLUS se opun cu vehemență. E evident că fără o adresă corectă de email în baza de date, cei aflați în situația amintită nu își pot exprima votul la Congres: nu pot primi link-ul de vot

Plouă cu acuzații grave din ambele tabere, un IT-ist fiind luat la țintă de susținătorii lui Dacian Cioloș fiindcă ridică semne de întrebare și intenționează să corecteze adresele de email. Potrivit acuzațiilor lansate pe grupurile interne ale USR PLUS, în primul tur al alegerilor în baza de date figurau cu drept de vot și câțiva ex-USR-PLUS care acum sunt membri PNL, dar și un primar… PNL, mai spun cei de la Podul.ro.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: