Carambol cu victime la Rediu! Un copil de 12 ani, lovit de o mașină, primește îngrijiri medicale

0
15

Accident grav în suburbia Rediu, din Vaslui. Un copil de 12 ani a fost lovit de o mașină, în timp ce circula pe carosabil. Băiatul este conștient, anunță Ambulanța. La fata locului a ajuns și un echipaj TIM. Minorul primește îngrijiri medicale la fața locului apoi va fi transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru examene medicale amănunțite.

De asemenea, în accident este implicat și un autobuz care aparține Transurb Vaslui. Autobuzul era oprit în stație, moment în care a fost lovit în spate de un autoturism de culoare albastră, condus de o femeie. Se pare că, la rândul lui, autobuzul a ricoșat, urmare a loviturii și a atins un alt autoturism parcat în stația de autobuz.

Se pare că accidentul a avut loc ca urmare a unei manevre de depășire nereușite efectuată de femeia care conducea mașina de culoare albastră. În urma manevrei, șoferița ar fi acroșat pietonul care se afla pe trotuar apoi a lovit, cu putere, autobuzul, în spate. Din fericire, rănile suferite de victimă nu i-au pus viața în pericol chiar dacă s-a ales cu o rană deschisă la cap și mai multe escoriații la nivelul corpului

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!