Safir - ceva bun pentru gratar

Super-copiii Moldovei sunt așteptați la Vaslui! Anunțul-surpriza făcut de managerul companiei Radical Grup!

De vineri, începe la Vaslui Campionatul Național de Șah pe echipe – Divizia A, acțiune sponsorizata de firma Radical Grup Vaslui. La conferința de presă legata de acest eveniment, Ionel Sandu, managerul general al Radical Grup a făcut un anunț surpriza.

„Sărbătorim 25 de ani de existenta și, la acest moment aniversar, doresc sa anunț ca suma pe care urma sa o cheltuim pentru sărbătorirea celor 25 de ani, pentru aducerea unor artiști, în condițiile pandemiei actuale, va fi folosita pentru o serie de scopuri nobile.

O parte dintre bani se vor duce către Centrul Școlar de Educație Incluziva „Elisabeta Polihroniade”, pentru cumpărarea unor table inteligente. O alta parte din bani vor merge către înființarea unui Centru pentru copii extrem de inteligenți, super-dotați, în care vor preda cei mai buni profesori din zona Moldovei. Facem invitația către toți copiii Moldovei sa vina la Vaslui, la viitorul centru pentru copii super-dotați. Ideea mi-a venit de la fiul meu, Mihnea, care a fost testat pentru stabilirea IQ-ului și a reieșit 135, doar 0,2% din populația globului are acest IQ”, a spus managerul Radical Grup, spunând ca actualele Centre de Excelența sunt depășite și nu urmăresc performanta. „Va fi o investiție privata pentru vârfurile Moldovei, cei mai buni și inteligenți copii din Vaslui, Iași, Suceava, Bacău, Neamț sau Botoșani, poate și din alte județe”, a mai completat Ionel Sandu.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: