Acte false descoperite asupra unui rus, în Vama Albița! A plătit 1.500 de euro pentru a le procura

0
63

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie moldoveană și Federația Rusă, asupra căruia s-au descoperit un permis de conducere și o carte de identitate cu însemnele autorităților bulgare, false. Astfel, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră  Huși  a oprit pentru control, pe comunicația Albița-Iași, un microbuz înmatriculat în Republica Moldova. La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au descoperit asupra unuia dintre pasagerii microbuzului, un bărbat cu cetățenie R. Moldova și Federația Rusă, în vârstă de 41 de ani, un permis de conducere și o carte de identitate cu însemnele autorităţilor bulgare.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentele  descoperite la controlul de frontieră prin intermediul unui cetăţean moldovean ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 1.500 de euro, cu scopul de a-și găsi mai ușor un loc de muncă în străinătate. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii decomplicitate la fals material în înscrisuri oficiale,la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!