Bătăușul de polițiști a fost amendat cu 2.000 de lei, pentru nepurtarea măștii! Comunicatul Poliției Locale Vaslui!

0
78

”În ziua de 02.11.2021, în jurul orei 11.50, în timp ce efectua serviciul de menținere a ordinii publice în incinta Piaței Agroalimentare Centrale, polițistul local H. L., în vârstă de 55 ani, a observat o persoană de sex masculin care nu purta mască de protecție, motiv pentru care a atenționat-o să respecte măsurile de protecție sanitară impuse de prevederile legale în vigoare.

Persoana avertizată a devenit recalcitrantă, iar discuția purtată a culminat cu agresarea fizică a polițistului local.

Un comerciant care a asistat la acest incident a apelat SNUAU 112, iar la fața locului a sosit un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Vaslui. Agresorul a fost identificat și condus la sediul Poliției Municipiului Vaslui pentru cerecetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj – art. 257 N.C.P.

Pentru nepurtarea măștii de protecție, agresorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei, conform prevederilor art. 65 lit. h) coroborate cu art 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020” – comunicatul Poliției Locale Vaslui

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here