Comuna Duda Epureni este în DOLIU! A murit preotul paroh care a păstorit comuna timp de 35 de ani!

0
372

Durere fără margini pentru credincioșii din comuna Duda Epureni, lângă Huși. Părintele Laurențiu Irimia, cel care a fost, vreme de 35 de ani, parohul bisericii din localitatea Epureni, comuna Duda Epureni a plecat dintre noi la doar 59 de ani..

 Părintele Laurențiu s-a născut la data de 30 august 1962, în municipiul Huși, iar după absolvirea Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, promoția 1984, a fost hirotonit preot de către Preasfințitul Eftimie Luca, pe seama Parohiei Epureni. Aici a restaurat capital biserica, capela mortuară și casa de prăznuire, îngrijindu-se îndeaproape, ca un adevărat părinte duhovnicesc, de viața spirituală a enoriașilor săi, identificându-se atât cu bucuriile, cât și cu suferințele lor.

Părintele este depus la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Huși, iar slujba de înmormântare va fi oficiată duminică, 7 noiembrie, de către Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie, începând cu orele 13.00.

În aceste momente de despărțire vremelnică, Ierarhul Hușilor a transmis mesajul său de condoleanțe familiei părintelui Laurențiu, precum și aprecierea sa pentru tot efortul depus în slujirea Bisericii.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu drepții!

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!