Școlile de renume din județul Vaslui își vor deschide, mâine, porțile. Rămân închise școli din mediul rural, inclusiv Liceul Tehnologic Vladia și cursurile se vor ține on-line

1
106

Din fericire, școlile de renume din județul Vaslui vor începe, de mâine, cursurile, cu elevii în bancă. Aici, rata de vaccinare a personalului depășește 60%. Astfel, colegiul Agricol ”Dimitrie Cantemir” din Huși are o rată de vaccinare de peste 73%, în timp ce Colegiul Național ”Cuza Vodă” doar 60 de procente. La Vaslui, fruntaș la vaccinare este Liceul ”Ion Mincu”, cu 85%. Pe locul al doilea se situează cele două colegii, ”Emil Racoviță” și ”Anghel Rugină”, cu 84 de procente.  La Bârlad, fruntaș este Liceul Tehnologic ”Petru Rareș”, cu peste 76%.  De asemenea, școala din satul Zorleni se poate lăuda cu un procent de 100%, personal vaccinat.

De partea cealaltă, școli precum cele din Vutcani, Vladia, Tutova, Ivești sau Draxeni își vor începe cursurile doar în sistem on-line. Aici, rata de vaccnare a personalului nu a ajuns la procentul cerut de guvernanți, adică minim 60%.
Vezi lista completă a unităților de învăvământ din județul Vaslui și procentele de vaccinare din fiecare:

1 COMENTARIU

  1. e normal ca liceul ion Mincu sa fie pe primul loc…… la citi inspectori scolari provin de acolo……. interesu poarta fesu…. sa rupa PSD din liceu….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here