GALERIE FOTO Bârlădenii au ce se mândri! Constructorii de la Nomis au ridicat cea mai modernă creșă din municipiu!

0
491

Cea mai modernă creșă din Bârlad a prins contur, iar meritul aparține constructorilor de la Nomis, dar și municipalității, care a urmărit pas cu pas ca acest obiectiv foarte așteptat de locuitorii municipiului să prindă contur.

Primarul municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, a anunțat miercuri că lucrările la creșa de pe strada Mircea cel Bâtrân se apropie de final, iar oboectivul ar putea fi recepționat în doar două săptămâni. Proiectul „Construire și dotare creșă trei grupe în Municipiul Bârlad”, este finalizat, în acest moment, în proporție de 95%, după cum a prezentat constructorul, recent, stadiul de lucrări.

Av. Dumitru Boroș, Primarul Municipiului Bârlad

„Până în acest moment lucrările s-au desfășurat într-un ritm foarte bun. E drept, și vremea ne-a ajutat iar acum, după cum se poate vedea, șantierul este aproape de a se încheia. Prin urmare, poate chiar în preajma Zilei Naționale, zona de sud-est a municipiului, respectiv cartierele Mihai Eminescu și Deal II, aflate într-o continuă dezvoltare, vor avea o nouă creșă cu trei grupe. Este ceea mai mare și modernă din Bârlad, la acest moment.

Dar, așa cum am mai spus, avem în vedere să mai ridicăm încă una, în cel mai nou cartier al orașului, respectiv Alexandru cel Bun, unde deja am dat primele louti de casă”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Reamintim că valoarea toatală a proiectului creșei de pe strada Mircea cel Bătrân este de 2,6 milioane lei, din care peste 2 milioane lei au fost atrași prin Progranul Național de Dezvoltare Locală. Termenul de execuție a lucrărilor a fost de 12 de luni.

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here