Grup infracțional specializat în camătă și șantaj destructurat de polițiști

0
53
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T, au efectuat 25 de percheziții domiciliare, în județul Mureș, la persoane bănuite de camătă, șantaj și constituirea unui grup infracțional organizat. Au fost puse în aplicare 12 mandate de aducere. Din cercetările efectuate a rezultat că, începând cu anul 2016, 12 persoane, din municipiile Târgu Mureș și Reghin, s-ar fi constituit într-un grup organizat, specializat în comiterea infracțiunilor de șantaj și camătă și ar fi funcționat ca două grupări, care ar fi acționat în mod coordonat, în realizarea activităților infracționale.
Astfel, ar fi acordat împrumuturi bănești către sute de persoane, ale căror cuantumuri ajungeau uneori la câteva sute de mii de euro, iar, ulterior, persoanele împrumutate ar fi fost determinate să restituie sume mult mai mari, cu dobânzi, în unele cazuri de peste 100%, în caz contrar, fiind amenințate sau agresate fizic. În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate sume de bani în lei și valută, arme albe (macete, săbii, cuțite, topoare), înscrisuri privind împrumuturile acordate, sisteme informatice și chei de autoturisme.
Au fost puse în aplicare 12 mandate de aducere, pe numele persoanelor bănuite, care vor fi audiate, urmând a se analiza oportunitatea dispunerii unor măsuri preventive față de acestea. Începând de astăzi, urmează a fi audiate peste 100 de persoane, în calitate de persoane vătămate sau martori. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La activități au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, precum și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș și Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!