„Împăratul” Vlasov scapă de pușcărie! Cererea de eliberare condiționată a fost aprobată de judecători

0
263
Trimis, pentru a doua oară, după gratii, condamnat la 8 ani de închisoare cu executare, Mihai Vlasov, fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, scpă, pentru a doua oară, de închisoare. A cerut eliberarea condiționată și, zilele trecute, magistrații Judecătoriei Vaslui au acceptat cererea. Este pentru a doua oară când Vlasov iese pe poarta Penitenciarului Vaslui. A mai făcut o dată lucrul acesta, după ce a stat după gratii pentru fapte de corupție.    
 
A doua oară Vlasov a ajuns după gratii după ce, în 2020 a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, la 8 ani de închisoare într-un dosar în care a fost acuzat de folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii unor foloase, delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Inițial, în august 2018, Mihail Vlasov primise o condamnare la Curtea de Apel București de 9 ani și 10 luni închisoare, pedeapsă scăzută de Instanța supremă la 8 ani.

Judecătorii au constatat că infracțiunile din acest dosar sunt concurente cu infracțiunea de trafic de influență, pentru care Vlasov a fost condamnat definitiv în 2015 de Curtea de Apel București la 5 ani, el fiind eliberat condiționat în septembrie 2017. La pedeapsa cea mai grea, de 5 ani, judecătorii au aplicat un spor de 3 ani, el având de executat în final 8 ani închisoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here