Studenta care și-a tranșat fostul iubit propusă pentru eliberare condiționată

0
122

Carmen Şatran (fostă Bejan), tânăra condamnată la 19 ani şi opt luni de închisoare pentru crima din căminul Universităţii de Medicină din Timişoara, comisă în august 2009, a fost propusă pentru eliberarea condiţionată. În luna august 2009, a fost arestată pentru crima comisă în camera 50 din căminul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara şi condamnată în 2014 la 19 ani şi opt luni de închisoare, Carmen Şatran (fostă Bejan) a executat trei pătrimi din pedeapsă, ceea ce îi permite să fie propusă pentru eliberarea condiţionată.

Comisia pentru eliberări condiţionate de la Penitenciarul Gherla, acolo unde este încarcerată Carmen Şatran, a propus eliberarea condiţionată, iar conducerea penitenciarului a transmis cererea Judecătoriei Gherla. La şedinţa de judecată în care s-a pus în discuţie eliberarea sa condiţionată, Carmen Şatran, care execută în momentul de faţă pedeapsa în regim deschis, a cerut să fie eliberată condiţionat spunând că „a participat la cursuri şi şi-a dat seama de gravitatea faptei”.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!