Regretatul Episcop Gurie, slujbă de pomenire la Mănăstirea Alexandru Vlahuță! Sute de credincioși, alături de PreaSfințitul Ignatie!

0
264

Duminică, 28 noiembrie 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Alexandru Vlahuță, Protopopiatul Bârlad. Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele exarh Zaharia Curteanu, starețul sfântului așezământ. La final, Preasfinția Sa a oficiat Slujba Parastasului cu prilejul împlinirii a 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Episcop Gurie al Devei și Hunedoarei. Amintim că vrednicul de pomenire Episcopul Gurie a participat, în data de 5 septembrie 2021, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan și de Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie, la sfințirea bisericii Mănăstirii „Alexandru Vlahuță”.

Părintele Episcop Ignatie a afirmat că mesajul central al dialogului dintre Domnul Hristos și tânărul bogat este legat de modul cum reușim să împlinim poruncile lui Dumnezeu:

«Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinerile mele» (Luca 18, 20-21)

Pericopa evanghelică ne vorbește despre o întâlnire, un dialog, pe care l-a avut un dregător (un om de seamă) cu Domnul Hristos. Acest dregător era tânăr şi avea preocupări spirituale. El era frământat de o întrebare, pe care I-a adresat-o lui Hristos: «Ce să fac, Doamne, ca să moştenesc viaƫa veşnică?»

Hristos îl întreabă dacă cunoaşte poruncile (a cunoaşte sau a ştii poruncile, are sensul de a le păzi, de a le împlini).

Răspunsul acestui bogat (om de seamă) a fost unul uimitor, cel puƫin pentru noi: «Da, Doamne! Toate aceste porunci, pe care Tu mi le-ai adus în atenție (mi le-ai amintit), eu le-am păzit (împlinit) din tinereƫile mele».

Nu ştiu câƫi dintre noi, dacă ne-ar întreba Dumnezeu: «Păzeşti poruncile?», am avea aceeaşi spontaneitate, acelaşi răspuns, pe care l-a dat acest dregător.

Din nefericire, dacă am fi supuşi unui asemenea examen, mare parte dintre noi l-am pica cu grație. Pot fi anumite porunci pe care le-am împlinit, însă multe dintre ele poate n-am reuşit să le aplicăm în viaƫa noastră.

Unul dintre Părinƫii filocalici, Sfântul Marcu Ascetul, ne spune că «Domnul Hristos este ascuns în poruncile Sale şi, pe măsură ce noi le vom împlini, Îl vom descoperi». Hristos ni se va arăta și vom fi martorii unei revelații, a unei teofanii, în inima noastră.

Poruncile nu sunt nişte reguli comportamentale sau de conduită morală. Pot avea şi o asemenea conotaƫie, însă poruncile lui Hristos sunt mai mult decât atât – sunt cuvintele pe care, dacă noi le vom împlini, reuşim să ne menƫinem (să ne conservăm) demnitatea de fii ai lui Dumnezeu.

În general, noi spunem că trebuie să ƫinem poruncile, dar, de fapt, ele ne ƫin pe noi. Dacă le vom împlini, poruncile sunt cele care ne dau strălucirea duhovnicească, ne ajută să câştigăm harul lui Dumnezeu şi, în felul acesta, să moştenim viața veşnică.

Preasfinția Sa a explicat semnificația termenului «poruncă» și de ce aceasta nu are caracter coercitiv:

Din dialogul pe care tânărul bogat l-a avut cu Hristos, deducem că există o legătură interioară profundă între viaƫa veşnicăşi împlinirea poruncilor.

Viaƫa veşnică este prezenƫa lui Hristos în inima noastră. Nu ar trebui săînƫelegem prin viaƫa veşnică numai viaƫa de dincolo de moarte.

Viaƫa veşnică este Însuşi Dumnezeu, Care vine în inima omului. Noi putem să devenim părtaşi acesteia, prin împlinirea poruncilor pe care le avem în Sfânta Scriptură, care ne ajută să ne menƫinem în calitatea de fii ai lui Dumnezeu.

Nu ar trebui să înƫelegem poruncile ca pe ceva imperativ, care ni se impune cu autoritate. Autoritatea poruncilor este, mai ales, valorică (axiologică), nu este o autoritate externă. Nu trebuie să le gândim ca pe nişte ordine, pe care trebuie să le executăm orbeşte, fără să le înƫelegem.

Poruncile lui Dumnezeu sunt realităƫi, asupra cărora, dacă ne vom apleca și ni le vom însuşi, vom fi în comuniune cu Dumnezeu.

Îmi aduc aminte cum, în satul meu, atunci când o persoană era rugată să participe la o întâlnire, se folosea verbul «a porunci» («i-am poruncit să vină până la mine»). Sensul nu este că «i-am ordonat» sau «i-am cerut la modul imperios», să vină sa ne întâlnim. Când îi spunem cuiva că îi poruncim să vină până la noi, înseamnă este ceva extrem de important, pe care nu-l poate evita şi trebuie săƫină cont de acea invitaƫie la dialog sau la întâlnire. De aceea, ori de câte ori era folosit verbul acesta, în acest context, persoana care era rugată să vină, trata cu maximă responsabilitate acea întâlnire şi dorinƫa de a se întâlni.

Din punct de vedere biblic, cred că acelaşi sens ar trebui să-l aibă verbul «a porunci» sau cuvântul «poruncă» – este ceva foarte important, de care trebuie să ƫinem cont.

În cuvântul de la Cina cea de taină, Hristos le spune ucenicilor Săi: «Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiƫi unul pe altul, precum şi Eu v-am iubit pe voi». Conform logicii noastre, este total nepotrivit să ordoni cuiva (să-l obligi) să te iubească. Hristos, însă, când le-a dat ucenicilor porunca iubirii, i-a sensibilizat, i-a conştientizat că «a iubi» este o realitate pe care nu o putem evita și pe care nu avem voie să o ignorăm. Dacă o vom ignora, tot ceea ce este în jurul nostru se va transforma într-un iad.

Totul ar arăta îngrozitor dacă am suspenda iubirea din familie, din cercul nostru de prieteni, de la locul de muncă, din lumea aceasta.

Ierarhul Hușilor a arătat că împlinirea poruncilor aduce în viața omului echilibru și sens:

Tânărul din Evanghelie a înƫeles sensul a ceea ce a vrut să-i spună Hristos, prin împlinirea poruncilor. Îi mai lipsea una singură.

Sfântul Evanghelist Marcu consemnează un amănunt foarte delicat – Domnului Hristos i-a fost drag acest tânăr, pentru că împlinea poruncile din tinereƫile sale (probabil era un om adult; nu în vârstă, pentru că alƫi evanghelişti ne spun că era un «tânăr bogat»).

Dacă vrem şi noi să-I fim dragi lui Dumnezeu, să ne iubească aşa cum l-a iubit pe acest tânăr, este bine să ne străduim să împlinim poruncile Lui. Să le aplicăm în viaƫa noastră, dar nu ca simple reguli exterioare, ci chiar să simƫim că plinătatea, frumuseƫea, autenticitatea şi demnitatea vieƫii noastre depind de aceste porunci. Pe măsură ce le vom împlini, Dumnezeu ni Se va arăta, pentru că El este în fiecare dintre acestea. Îl vom vedea pe Dumnezeu.

Este suficient să ne asumăm să-l iubim pe cel de lângă noi, să avem capacitatea să-l iertăm atunci când ne greşeşte, să avem capacitatea să-i dăruim dragoste, atunci când ne calomniază sau ne dispreƫuieşte.

 Când facem toate aceste lucruri, simƫim bucurie în inimă şi libertate (când iubim, suntem oameni liberi, iar când urâm şi suntem răutăcioşi, devenim sclavii propriilor noastre patimi, desfingurându-ne sufletul).

Când putem răbda un cuvânt de ocară, de batjocură, şi reuşim să trecem peste acel moment critic, în inima noastră se aşază liniştea, pentru că ne-am comportat ca Dumnezeu.

Hristos, când a fost pe Cruce, a răbdat toată batjocura, ocara, dispreƫul şi persiflarea celor care erau acolo. Şi noi, dacă vom face în felul acesta şi vom împlini poruncile lui Dumnezeu, El ni Se va arăta şi Îi vom deveni foarte dragi.

Ştim cu toƫii, câtă bucurie avem atunci când întâlnim omul care ne este drag am vrea să stăm cu el o veşnicie, nimic nu ne plictiseşte, nimic nu este nesemnificativ, totul capătă o valoare extraordinară în prezenƫa celui pe care îl îndrăgim.

De asemenea, ştim cât de mult ne bucurăm când simƫim căşi noi, la rândul nostru, suntem îndrăgiƫi (iubiƫi) de cineva – câtă lumină şi energie frumoasă se află între sufletele care se îndrăgesc.

Să ne gândim câtă intensitate a comuniunii se poate instaura în sufletul nostru, când Dumnezeu ne îndrăgeşte, dacă noi încercăm, după putinƫele noastre, după configuraƫia noastră interioară, să-I împlinim poruncile.

Dumnezeu este generos. Tânărului din Evanghelie îi mai trebuia ceva, ca să fie desăvârşit, însă Domnul nu-i reproşează nimic, (nici faptul că n-a reuşit să-şi asume ca inima lui să nu fie legată de bogăƫii, căci acesta era obstacolul care îl oprea în a-L urma pe Hristos). Dimpotrivă, lui Hristos Îi era foarte drag acest tânăr, aşa cum ne spune Sfântul Evanghelist Marcu.

Atunci când noi nu reuşim să împlinim poruncile, din cauza neputinƫelor noastre (Dumnezeu nu a dat porunci pe care să nu le putem împlini), să-I cerem ajutorul lui Dumnezeu. Domnul ne mângâie, spunând că ceea ce este cu neputinƫă la noi, este cu putinƫă la El.

Când nu putem să fim buni, să iubim sau să iertăm, să-I cerem ajutorul lui Dumnezeu, spunându-I: «Doamne, nu pot iubi, nu pot ierta, nu am credinƫă. Daruieşte-mi-le Tu, Doamne! Fă ceva, şi schimbă inima mea, ca să pot să Te simt cu adevărat!».

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru ieromonah pe ierodiaconul Anastasie Costan și întru ierodiacon pe monahul Natanael Bejan, ambii din obștea Mănăstirii „Alexandru Vlahuță”.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!