Gravidă în pragul nașterii, victima unui accident în Bârlad cu trei mașini implicate

0
1930

Acum câteva minute, Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare și un echipaj specializat pentru asigurare măsurilor PSI ca urmare a producerii unui accident rutier în municipiul Bârlad, pe strada Dragoș Vodă.
În accident au fost implicate trei autoturisme, în două dintre acestea (cele aflate în mișcare) aflându-se patru persoane. Cel de-al treilea autoturism era staționat pe marginea drumului. Într-unul dintre cele două autoturisme aflate în mișcare se afla și o femeie care trebuia să nască. Femeia nu a fost rănită , însă a fost transportată la Spitalul municipal din Bârlad cu o ambulanță aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad.
Pompierii au siguranță măsuri PSI urmând ca polițiștii să stabilească cauzele și circumstanțele producerii acestui accident rutier.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!