De ziua românilor, îngerul de la Bogdănița a transmis mulțumiri reporterilor Vasluianul.ro și tuturor celor care, prin bunăvoința lor, au oferit bucurie copiilor și bătrânilor din comună

0
355

Anca Ursu, cea pe care reporterii vasluianul.ro au numit-o ”Îngerul de la Bogdănița” pentru grija pe care o arată copiilor și bătrânilor nevoiași din comună a ținut să mulțumească tuturor celor care s-au implicat și au oferit o mică bucurie, de Ziua tuturor românilor. Copiii și bătrânii au primit dulciuri și alimente pentru a sărbători, așa cum se cuvine, această zi importantă pentru noi toți.

Iată mesajul transmis, pe rețelele de socializare, de Anca Elena Ursu:

După o săptămână grea primesc un apel,, În fiecare an pregătim un premiu pentru un cetățean/o familie implicată din județul Vaslui. După ce te-am urmărit tot anul te-am ales pe tine și familia de la Ferma Ursu. Știu că mergi și la bătrâni. Vom pregăti câteva alimente. Vrei și pentru copiii? Putem pregăti 15 pachete” Am zis da, deși aveam un program foarte încărcat. Știind că vin de la Vaslui am rugat două mămici să se mobilizeze în Tunsești, primul sat, pentru a nu veni până la Bogdănița ocol în caz de plouă și nu se poate sări dealul.

M-au sunat că va ajunge echipa ieri pe la 12 și vor veni de la Bârlad că mai au de luat ceva. Am zis perfect. Nu a plouat și putem sări dealul. Aveam timp să merg la Slujbă la Coroiești. Dacă tot merg și e ziua Părintelui am zis să vorbesc cu voluntarii să mergem împreună să oferim un mic dar de mulțumire. M-au sunat că ajung mai devreme. Am spus că sunt în Coroiești. Din păcate nu puteam sta până la Binecuvântare și să cânt la mulți ani. Au sunat că au ajuns în Coroiești de Jos. Au pus pe gps comuna. Aveau să mai întârzie un pic, dar atât cât să apuc să rămân până la Sfârșitul Slujbei. Au ajuns la Bogdănița să lăsăm alimentele pentru bătrâni. Au dat jos și un frigider mare,, acesta este premiul tău!” A fost unul din acele momente când rămâi fără cuvinte. Urma să cumpărăm un frigider pentru că am reușit în final să terminăm mica noastră bucătărie și frigiderul vechi nu mai răcea, dar asta știa doar familia și Doamni Doamni vorba unui copil.

Am primit în plus alimente pentru 23 de pachete. Cu cele 15 pachete am plecat spre Tunsești unde copilașii ne așteptau în rând pe gardul bunicului. Căsuța Roz avea iar să fie plină de zâmbete. O vreme superbă. Am revăzut copilașii ce anul trecut s-au pregătit cu poezii și cântăcele pentru Moș Crăciun. Oamenii au plecat cu o bucurie aparte de pe meleagurile noastre. Am rugat să-mi lase un mesaj cu cei ce ajutat să fac postare. Au zis că vor face ei articol și eu să mă bucur în continuare de această zi minunată. Cu acest prilej vă mulțumesc tuturor ce au încredere în mine și care urmăresc activitatea comunității noastre.

Aceasta este România mea!

Țara OAMENILOR buni

Vă mulțumesc!

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here