Drum expres sau drum Transregio, de la Albița la Tișița? CNAIR a anunțat în ce stadiu se află ”Autostrada Vasluienilor”!

0
822

Este, probabil, cel mai așteptat proiect de infrastructură din istoria județului Vaslui, singurul care ar scoate zona noastră din conul de umbră, economic și social, în care pe nedrept am fost aruncați. Celebrul proiect ”Autostrada Vasluienilor”, pentru care s-a zbătut ca un leu fostul deputat Daniel Olteanu, pare să prindă contur. Nu într-o zi-două, nici peste 10 ani, probabil când mulți dintre noi vom fi trecuți în lumea umbrelor…

Dar, lăsând la o parte ironia, să spunem că șefii CNAIR au prezentat, luni, situația marilor proiecte de infrastructură din zona Moldovei. O situație care, pentru noi, vasluienii, lasă un ușor gust amar, pentru că ne tot învârtim în jurul unor studii care nu se mai termină și a unor calcule de-a dreptul idioate. Cum să spui că un drum cu profil de autostradă de la Tișița la Albița nu este necesar, câtă vreme 99,99% din traficul de combustibil și mărfuri al Republicii Moldova, țară cu 5 milioane de locuitori, se desfășoară prin Albița? Ce firmă din R.Moldova trimite zeci de cisterne prin Sculeni-Iași, cât timp traficul de la Chișinău la Leușeni se desfășoară fără cusur? Dar, când vine vorba de Iași, bineînțeles că acest mare oraș al României primează, Vasluiul, nu prea…

Haideți să vedem cum stau lucrurile cu ”Autostrada Vasluienilor”, la acest moment, date sintetice din prezentarea făcută luni de șefii CNAIR:

”Contract pentru elaborare SF în derulare.

Lungime: 76 km

Valoare contract: 11.05 milioane lei fără T.V.A. 

Data de începere: august 2020

Analiza Multicriterială de Traseu Etapa 1, se află în curs de realizare.

În urma acesteia vor fi stabilite minim două variante de traseu, care vor fi analizate detaliat în Analiza Multicriteriala de Traseu Etapa 2.

La momentul actual este studiată posibilitatea realizării la nivel de drum expres a sectorului rutier dintre Tișița și Albița sau la nivel de Drum TransRegio.

Necesitatea analizei în cauză a apărut în urma rezultatelor obținute în cadrul AMC1, conform cărora rata de rentabilitare a proiectului (profitabilitatea proiectului de investiții) este foarte scăzută în raport cu cerințele de eligibilitate impuse pentru proiectele care beneficiază de finanțare nerambursabilă.

CNAIR S.A. analizează posibilitatea realizării sectorului rutier dintre Tișița și Albița la nivel de drum expres sau la nivel de Drum TransRegio, deoarece această modificare este una substanțială pentru contractul de servicii, în conformitate cu LEGEA Nr. 98/2016 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice”.

Concluzia o trageți singuri…

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!