ALERTĂ: Județul Vaslui, pe primul loc în România, ca paturi ocupate la ATI cu Covid 19! Se închid școlile din județ, în maxim două săptămâni?

0
2315

Cinci judeţe din România au peste 60% grad de ocupare a paturilor din spitalele destinate pacienţilor COVID-19, potrivit Ministerului Sănătăţii. Este vorba despre judeţele Vaslui, Cluj, Botoşani, Buzău şi Braşov.

Pe primul loc este judeţul VASLUI cu 67.73 % grad de ocupare a paturilor de spitalelor COVID. Săptămâna trecută gradul de ocupare a paturilor era de 23.36 %, ceea ce înseamnă cu numărul de cazuri grave Covid a explodat în județ, în doar șapte zile.

Judeţul CLUJ a scăzut la 65.40 % grad de ocupare a paturilor de spitalelor COVID, faţă de 67,5% cât era săptămâna trecută.

Județul BOTOȘANI a ajuns la 65.15 % de la 35.92 % cât era săptămâna trecută.

În BUZĂU gradul de ocupare a paturilor COVID a aurcat la 65 %, faţă de 37.55 % cât era săptămâna trecută.

Judeţul BRAȘOV a ajuns la 60.55 % de la 51.17 % cât era joia trecută.

Deși gradul de ocupare a paturilor din spitalele destinate pacienţilor COVID-19 este sub 75% în aceste cinci județe, prag peste care se anunțase inițial că se vor închide şcolile, elevii tuturor şcolilor din România vor putea merge fizic la cursuri şi săptămâna viitoare, asta dacă nu există o decizie la nivel local după izbucnirea unor focare în acele unităţi.

„Conform informării primite de la Ministerul Sanatatii, astăzi, joi, 3 febr., rata de ocupare a paturilor destinate pacienților Covid nu a depășit pragul de 75% in niciun județ. Coroborat cu prevederile Ordinului comun Sanatate-Educatie, nu vor trece integral in online unitățile de invatamant din niciun județ (cf. art. 3.1., alin. 4 din OM 5338/2021 cu modificările și completările ulterioare).”, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

În baza ordinului comun emis de mai multe ministere, elevii vor trece la învățământul online în momentul depășirii gradului de ocupare de 75% din paturile Covid ale spitalelor din județ. De asemenea cursurile fizice dintr-o clasă se vor suspenda la existența a trei cazuri confirmate cu Covid și nu a unuia singur.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!