REPORTAJ Vasluianul.ro// Cimitirul „Eternitatea” – o istorie trăită a orașului Vaslui

0
657

„Cimitirul este singurul loc de pe pământ unde se păstrează viețile trăite” – Girel Barbu, poet

            Întotdeauna Biserica Ortodoxă Română a cultivat conștiința unității de  credință și neam, implicându-se cu responsabilitate în păstrarea tradițiilor  și cultivarea  valorilor culturale  românești. În vederea  păstrării patrimoniului național, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2021 ca An co¬memorativ al celor adormiți în Domnul, cu scopul de a evidenţia şi promova valoarea liturgică și cul¬turală a cimitirelor. Din punctul de vedere al identităţii noastre spirituale, cimitirul este o memorie a timpului, întru¬cât moștenirea memorată creează rădăcinile spirituale necesare atât păstrării identităţii proprii, a comuniunii între generaţii, cât şi a continuităţii în istorie a spiritului unui neam.

       Pe lângă valoarea religioasă sau cultică a cimitirelor, ele au în plus valoarea de moștenire spirituală a unui popor, devenind, astfel, patrimoniu cultural naţional. Etimologic vorbind, patrimoniul ne leagă de părinţi şi de patrie, ne dă identitate în istorie şi ne inspiră pentru viitor . Comemorarea celor decedaţi şi cultul eroilor contribuie la dez¬voltarea culturii recu¬noș¬tin¬ței şi a comuniunii între generaţii. Veşnica lor pomenire din neam în neam înseamnă eterna lor comemorare din generaţie în generaţie. Prin cultură, ca relație complexă a omului cu natura şi societatea, se exprimă dimensiunea spirituală, creatoare a omului. Creat după chipul lui Dumnezeu, omul exprimă capacitatea sa creatoare prin modul în care înţelege şi foloseşte natura, transfigurând natura în cultură. Legătura directă a omului cu Dumnezeu – Crea¬torul universului se numeşte cult. Legătura omului cu creaţia lui Dumnezeu, cu lumea, se numeşte cultură. Când Dumnezeu este perceput ca fiind prezent în lume, cultura are o profundă dimensiune religioasă, iar natura înconjurătoare este percepută ca dar şi limbaj al lui Dumnezeu către omul, fiinţă inteligentă, chemat să primească darul, să-i descifreze, prin contem¬plație spirituală şi cercetare ştiinţifică, sensurile lui multiple şi să facă din el, prin cultivare, hărnicie creatoare şi dărnicie milostivă, răspuns inteligent şi iubitor la inteligenţa şi iubirea lui Dumnezeu pentru creaţia Sa..

       Cimitirele ortodoxe româneşti, unele înscrise în patrimoniul cultural naţional al României sunt adevărate muzee în aer liber și  cuprind în perimetrul lor valoroase monumente artistice funerare dedicate unor personalități naţionale, subliniind o  dimensiune spirituală esențială: continuitatea de-a lungul timpului, precum şi capacitatea de comuniune a unui popor cu generațiile trecute.

     Cimitirele ortodoxe româneşti sunt locuri de reculegere şi de pelerinaj. În ele se află mormintele străbunilor noştri, ale îna-intaşilor, precum şi morminte sau monumente funerare ale marilor personalități naţionale, oameni de cultură, de artă, oameni de știință, personalități politice sau religioase, morminte şi monumente ale eroilor care s-au jertfit pentru unitatea, libertatea şi demnitatea poporului român, ale eroilor Revoluției române din decembrie 1989, precum şi morminte ale martirilor mărturisitori ai lui Hristos Domnul din închisorile regimului comunist; pomenirea lor cu recunoș¬tință este nu doar o datorie morală a noastră, a tuturor, ci este şi un act de sănătate spirituală a sufletului, deoarece numai recunoştinţa sau comemorarea este o relație vie mai tare decât moartea fizică a persoanei .

        Cimitirul are un sens profund eclezial şi cultural în tradiția noastră creștină ortodoxă românească. Îngrijirea spațiului sacru în care se află îngropate trupurile celor adormiți constituie o îndatorire și o responsabilitate ale creştinilor de a păstra aprinsă flacăra pomenirii din neam în neam sau din generaţie în generaţie a celor decedaţi, mai ales a eroilor care s-au jertfit pentru apărarea credinţei şi a patriei. Această cinstire a cimitirelor este o adevărată cultură a sufletului românesc care crede, simte şi mărturiseşte că iubirea este mai tare decât moartea.

      Mulţimea pomelnicelor şi parastaselor pentru cei decedaţi sau adormiţi în Domnul şi pentru eroii nea¬mului constituie un puternic factor de cultivare a conştiinţei identităţii, unităţii şi continuităţii noastre naţionale. Rugăciunile şi pomenirea celor adormiţi în Domnul, valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor sunt elemente de mare statornicie, continuitate şi unitate de-a lungul ge-ne¬rațiilor. Cultul morţilor exprimat prin pomelnice, monumente funerare şi cimitire constituie expresii de necontestat ale continuităţii ca neam sau popor, mărturii ale istoriei permanenței româneşti şi ale spiritualităţii naţionale. Numai un popor statornic, un popor care iubeşte pământul său, ţara sa, a putut transmite din generaţie în generaţie limba şi obiceiurile sale. În repetate rânduri, Nicolae Iorga afirma că suntem un popor care nu ne-am părăsit limba şi mormintele înaintașilor şi de aceea suntem legați sufleteşte de pământul pe care trăim.

   Cimitirele au o valoare culturală și spirituală. Ele sunt expresia respectului și pioasei aduceri aminte față de înaintași. Creștinii au schimbat numele sarcofagului (mâncător de trup) în sicriu (cutie sau chivot pentru obiecte prețioase), iar necropola (orașul mor¬ților) a devenit cimitir  (loc de odihnă a celor adormiți în Domnul Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat din morți), etimologia cuvântului provenind  din limba greacă, de la „kimeterion”.

       Crucile de pe mormintele cimitirelor şi poziționarea celor decedaţi spre Răsărit ne arată că Ortodoxia este Biserica legă¬tu-rii dintre Cruce şi Înviere, dintre Om și Dumnezeu. Nici o altă Biserică nu se referă, în viaţa sa liturgică, mai mult decât Ortodoxia, la puterea Sfintei Cruci, care se arată mai ales în lumina Învierii, Crucea fiind cinstită ca „sfântă şi făcătoare de viaţă”. În acelaşi timp, nici o altă Biserică nu celebrează, mai intens şi mai des în cultul ei, cultul morţilor îndreptat spre taina Învierii lui Hristos. Toate acestea se explică prin faptul că Ortodoxia înţelege şi trăieşte profund taina nedespărţitei legături ce există între Crucea şi Învierea lui Hristos, între dăruirea Sa totală ca om, lui Dumnezeu şi semenilor, pe de o parte, şi dăruirea totală a lui Dumnezeu umanităţii Sale jertfelnice, pe de altă parte. Crucea este manifestarea puterii iubirii smerite şi jertfelnice, mai tare decât moartea, iar Învierea lui Hristos este preaslăvirea din partea lui Dumnezeu a acestei iubiri jertfelnice. De aceea, Ortodoxia înţelege puterea Crucii ca fiind făcătoare de viaţă, iar slava Învierii ca fiind preaslăvire a puterii Crucii, nedespărțite una de cealaltă . Crucea prin linia verticală ne arată legătura dintre Om și Dumnezeu, iar linia orizontală, dragostea de oameni și spiritul irenic.

      Rugăciunile pentru cei adormiţi în Domnul şi cinstirea mormintelor sunt practici străvechi ale Bisericii, care au temei în Sfânta Scriptură şi în Tradiţia Bisericii, ele nu sunt invenții târzii sau simple obiceiuri omenești, ci constituie o expresie a iubirii smerite şi milostive faţă de semenii noştri, mai ales faţă de cei adormiţi în Domnul Hristos Cel răstignit şi înviat din morţi.

      Din punct de vedere creştin, moartea poate avea trei înțelesuri: moarte fizică, adică despărțirea sufletului de trup; moarte spirituală, cauzată de păcat, şi moarte veşnică, adică despărțirea pentru totdeauna a omului de Dumnezeu, Izvorul vieţii. Adevăratul creştin nu se teme atât de moartea trupească, cât de moartea spirituală, de păcat, deoarece aceasta din urmă înseamnă ruperea comuniunii cu Dumnezeu Cel veşnic viu. Moartea fizică nu poate despărți total pe cei ce cred în Hristos Cel înviat din morţi şi se iubesc întru El. De aceea, adevărații creştini menţin – prin rugăciune şi prin acte de milostenie – legătura iubirii cu cei adormiţi în Domnul.

         Anul 2021 a fost și Anul omagial al pastorației românilor din afara României și de aceea se cuvine să cinstim mai mult monumentele eroilor din ţară şi cimitirele militare românești din străinătate, în care sunt înhumați soldații români care au luptat în Războiul de In¬dependență, în cele două războaie mondiale, sau mormintele celor decedați în prizonierat. De asemenea, sunt prea puţin cunoscute şi cinstite locurile şi cimitirele în care zac trupurile românilor uciși pe nedrept, precum locul unde a avut loc Masacrul de la Fântâna Albă, din nordul Bucovinei (acum în Ucraina), unde au fost uciși aproape 3.000 de români, la 1 aprilie 1941, într-o zi de Paşti, pentru că aceşti români au dorit să treacă granița impusă atunci de Uniunea Sovietică. Totodată, este prea puţin cunoscut şi cinstit cimitirul eroilor români din localitatea Țiganca, Republica Moldova, situat la câteva zeci de kilometri de granița Prutului.

       Ultimul articol din Crezul Ortodox ( Simbolul Credinței) este  „Aștept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie” și  viaţa liturgică a Bisericii ne îndeamnă pe toţi să înnoim cinstirea sufletelor celor dragi adormiți în Domnul, precum şi grija pentru mormintele şi cimitirele româneşti, cu încredinţarea că vom contribui astfel şi la păstrarea şi promovarea culturii şi identităţii noastre naţionale .

      Pentru mulți poate pare ciudat că unele cimitire sunt adevărate muzee în aer liber și reprezintă importante obiective turistice. Pe lângă personalitățile pe care le găzduiesc, unele cimitire adăpostesc superbe opere de artă, realizate de importanți sculptori. Cel mai renumit cimitir din România  prezent în toate topurile mondiale este Cimitirul Vesel de la Săpânța din Maramureș, unic pentru crucile albastre cu epitafuri inedite, pline de umor.

    Desigur, și alte țări au cimitire celebre, care atrag anual milioane de vizitatori. De exemplu peste un milion și jumătate de turiști se plimbă anual prin Cimitirul Père-Lachaise din Paris, în căutarea mormintelor celebrilor Oscar Wilde, Frederic Chopin sau Edith Piaf. Aici este înmormântat și cel mai mare muzician român, George Enescu, anul acesta împlinindu-se 140 de ani de la nașterea sa, iar în cimitirul Montparnasse  din capitala Franței este înmormântat sculptorul Constantin Brâncuși.  În Buenos Aires, capitala Argentinei, una dintre principalele atracții o reprezintă cimitirul La Recoleta, care găzduiește peste 90 de monumente istorice naționale, dar și morminte ale unor importante personalități politice, printre care Eva Perón .  Zentralfriedhof din Viena este unul dintre cele mai mari cimitire din lume și adăpostește, printre alte personalități, locurile de veci ale lui Beethoven și Mozart. Bucureștiul nu putea lipsi dintr-un astfel de top, adăpostind celebrul Cimitir Bellu.

       În spațiul românesc cele mai importante cimitire sunt cele din marile orașe ale țării, în primul rând fostele  capitale ale Țărilor Române. În  București se află Cimitirul Bellu, cunoscut și sub numele de Șerban Vodă, cel mai mare din țară, un muzeu în aer liber, cu adevărate opere de artă  unde își dorm somnul de veci, mari scriitori precum Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Mihail Sadoveanu, George Coșbuc, Nichita Stănescu, Iulia Hașdeu etc.,  cu un monument superb al acesteia din urmă.  În acest cimitir sunt alei speciale destinate  artiștilor, academicienilor și scriitorilor. Aici sunt și mormintele unor personalități vasluiene: actorii Constantin Tănase și  Ștefan Ciubotărașu, dramaturgul Victor Ion Popa, medicul  Dumitru Bagdasar, omul politic Gheorghe Gheorghiu–Dej etc.

      La  Iași, cel mai important  este  cimitirul  „Eternitatea”, înființat în 1876, fiind  un muzeu al vieților veșnice, unde  sunt înhumați peste 1.000 de scriitori, profesori și oameni de știință din toate domeniile, printre care și renumite personalități vasluiene: generalul Mihail Cristodulo Cerchez, erou din Războiul de Independență, actrița Aglaie Pruteanu, academicienii Ștefan Procopiu, Constantin Toma etc. Astăzi, este al doilea cimitir  din țară, după Cimitirul Bellu din București. Înființarea cimitirului pentru toți ieșenii, „fără deosebire de rit”, în afara orașului, a survenit ca urmare a Decretului 339/1864, care prevedea că amplasarea cimitirelor comunale trebuia făcută „în depărtare cel puțin de două sute metri de la marginea fiecărui oraș sau sat”. Până atunci cimitirele erau în jurul bisericilor parohiale, acestea devenind primejdioase pentru sănătatea publică, mai ales în perioadele în care bolile contagioase făceau ravagii.

     În Transilvania cel mai mare este  Cimitirul Central din Cluj–Napoca, multietnic,  cu o istorie de peste 400 de ani,  unde este înmormântat marele savant vasluian Emil Racoviță, întemeietorul biospeologiei, al primului Institut speologic din lume  și primul român care a ajuns în Antarctica. Mormântul savantului Emil Racoviță  este unul modest și dacă nu ești atent, poți trece ușor pe lângă el. Simplitatea, oriunde ar fi, rămâne mereu un semn al oamenilor  renumiți.

       Municipiul Vaslui  este o străveche vatră de istorie, cultură și civi¬lizație, cu urme materiale care dovedesc o continuitate neîntreruptă din epoca medievală  până în zilele noastre, după cum aflăm dintr-o laborioasă monografie a urbei, apărută în 1999 . În evul mediu  cimitirele din orașe erau pe lângă biserici, cum sunt  și azi în unele comunități rurale. În  orașul Vaslui, lângă Biserica  cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan  Botezătorul, cea mai veche din oraș,  construită în 1490 de voievodul Ștefan cel Mare,  a existat  un cimitir  până în  1925, când  a fost dezafectat, rămânând  doar necropola familiei Șubin, frumos amenajată în ultimii ani de preotul paroh Constantin Mogoș cu fonduri europene și sprijinul Primăriei Vaslui. Un alt țintirim este menționat în hrisoavele domnești pe lângă biserica  cu hramul marelui mucenic Gheorghe, pe locul unde s-a construit în 1852, primul spital din oraș de banul D. Drăghici .

     În a doua jumătate  a secolului al XIX-lea, conducerea din acea vreme  a luat hotărârea ca toate cimitirele, de pe lângă bisericile aflate  în interiorul orașului, să fie dezafectate și mutate în afara  localității, întrucât epidemiile  amenințau sănătatea populației. Noul cimitir numit  mai târziu Eternitatea, s-a înființat  în afara orașului, în partea de nord-vest, pe un teren din apropierea Parcului Copou, donat de Vera Mavrocordat, rudă a domnilor fanarioți din secolul XVIII. 

      În interiorul cimitirului s-a construit în  1890 o mică biserică – paraclis de Primăria Vaslui cu hramul Sf. Treime. Din 1909 devine biserică parohială și este construită din zid, în formă de navă, având turlă pe pridvorul bisericii. De-a lungul timpului a suferit mai multe reparații, iar în urma marilor cutremure din anii 1940 și 1977, biserica a fost puternic afectată și a necesitat consolidări și reparații capitale, cu refacerea picturii de către pictorul Chichișan Pavel, în tehnica frescă, în stil neo-bizantin, cu puternice influențe românești, mai ales în scenele ce reprezintă Nașterea Domnului, unde păstorii sunt redați în costume populare românești. În anul 2011 au demarat lucrările de consolidare a exteriorului bisericii, de schimbare a acoperișului grav afectat, a geamurilor și înlocuirea  cu ferestre termopan prin aplicarea de folii tip vitraliu. În anii 2012 și 2013 au continuat lucrările de curățare a picturii, grav deteriorate și de restaurare a mobilierului din sfântul locaș. În anul 2014, s-au finalizat lucrările  la complexul parohial început din timpul preotului Virgil Juverdeanu, complex ce include o capelă mortuară, cu hramul Sfântului Efrem cel Nou –Ocrotitorul  familiei și a celor aflați în nevoi. Lucrările de reparație la biserică și la complexul parohial au fost coordonate de către preoții Cătălin Ungureanu și Narcis Juverdeanu, sprijiniți de Consiliul Parohial  și de alți binefăcători.  După ample lucrări de renovare, biserica cu hramurile Sfânta Treime,  Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și Izvorâtorul de Mir, aflată în incinta cimitirului „Eternitatea”  din municipiul Vaslui, a fost  resfințită în ziua de 25 octombrie 2015.

        Într-o zi de iarnă răscolită de o ninsoare grăbită, amestecată cu ploaie și adieri de vânt, am pășit în cimitirul „Eternitatea”  din Vaslui, pentru a-i cunoaște trecutul, istoriile celor care i-au devenit locuitori înveșniciți, dar și pentru a fi și numai pentru câteva ceasuri, în comuniune cu ei…   Cimitirul a fost amenajat în a doua  jumătate a  secolului al XIX, aici fiind înmormântați membrii tuturor familiilor de vază ale Vasluiului, oameni cu dare de mână, care au tocmit sculptori consacrați să le realizeze monumentele funerare, unele  adevărate opere de artă.  Străbat aleile cimitirului, cu respect  și un sentiment de admirație pentru istoriile locului, descoperind monumentele de artă funerară care adaugă cimitirului, pe lângă semnificația liturgică și pe cea culturală, ele fiind expresia respectului și pioasei aduceri aminte față de înaintași.

          În această dimensiune spirituală esențială a comunității, continuitatea ocupă  un loc de cinste în Cimitirul  de lângă Parcul Copou, unde  au fost ridicate monumente de artă funerară, unele realizate de mari artiști, precum I. Scutari.  Sub lespezile mormintelor de aici, în jur de  15.000, își dorm somnul de veci oameni simpli, dar și personalități vasluiene: membrii unor importante familii  din secolele XIX-XX, primari ai orașului, prefecți, medici, farmaciști, ofițeri, magistrați, profesori,  politicieni și alte categorii sociale.

           În perimetrul cimitirului „Eternitatea”  au fost aduse toate pietrele funerare  din secolele XVII-XIX, aflate la celelalte biserici din oraș. Aici  sunt  monumente și complexe funerare de importanță locală și națională: Monumentul Eroilor Neamului, ridicat la inițiativa generalului Ioan Rășcanu, în anul 1934, care adăpostește eroii de la Plevna, în frunte cu sergentul Constantin Țurcanu ( Peneș-Curcanul); Monumentul Eroilor căzuți în cele două conflagrații mondiale; Monumentul Eroilor ostașilor sovietici, monumentele eroilor căzuți în Revoluția din 1989 și cavourile unor familii boierești  care au dat mari demnitari: Temistocle, Bastachi, Vonograski, Mironescu, Rășcanu, dr. Scarlat etc. 

   În zilele noastre ,Cimitirul „Eternitatea” este sub administrația Primăriei municipiului Vaslui și a cunoscut un amplu proces de modernizare. Este locul în care odihnesc cei care trec la viața cea veșnică, unde trupurile așteaptă momentul în care va veni Mântuitorul Hristos pentru a ne prezenta la marea Judecată a Lui, așa cum au fost create de Dumnezeu. Se cuvine așadar ca sufletele celor plecați la cer să se bucure de o cinstire aleasă din partea celor rămași pe pământ, prin rugăciuni înălțate către Dumnezeu în biserici, așa cum se face pomenirea lor în fiecare sâmbătă din perioada Sfântului și Marelui Post al Paștilor, dar și printr-o lumânare aprinsă la căpătâiul mor¬mântului lor. În apropierea Bisericii „Sfânta Treime”, lângă Mausoleul lui Peneș Curcanul, sunt înmormântați Eroii  Revoluției Române unde  preoții din Vaslui, de  Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor), vin aici și săvârșesc  o slujbă specială de pomenire a lor, împreună cu autoritățile locale, cu reprezentanții armatei și  credincioșii din oraș. S-a făcut lucrul acesta chiar și în perioada de pandemie. Eroii noștri prezenți aici sunt cei care s-au jertfit pentru un ideal, pentru un țel național, pentru un scop bine plăcut lui Dumnezeu, pentru binele nostru, al tuturor și pentru cel al urmașilor noștri. Ei și-au dat viața ca să ne fie nouă mai bine, și lucrul acesta nu trebuie uitat de nici o generație.  Privim, ne închinăm tăcuți realizând că fără ei nu am avea nici aspirații. Am trăi în trecut, măcinați de rutină, nu ne-am mai păstra raționamentul și umanitatea intacte în fața atâtor suferințe și încercări. Iată de ce avem obligația să dăm mărturie permanentă despre ei, în nădejdea vieții veșnice, cu tot prezentul nostru orientat spre înviere.

      Mausoleul Peneș Curcanul

     Într-un loc special  se află Mausoleul  Peneș  Curcanul, dedicat dorobanților și lui  Constantin Țurcanu,  erou al războiului de Independență  din 1877, fost sergent in Regimentul 13 Dorobanți. La vârsta de peste 62 ani a participat  voluntar  ca veteran în al doilea război balcanic și în prima conflagrație mondială, fiind  o pildă vie a eroismului și patriotismului ostașilor români. În memoria eroilor vasluieni care au luptat in Războiul de Independență (1877- 1878) și  în Războiul de Întregire a Neamului  (1916 – 1919), a fost construit în anul 1934 Mausoleul Peneș Curcanul, realizat din marmură, piatră și bronz.

     Mausoleul Peneș Curcanul este opera sculptorului I. Scutari și a meșterilor italieni Luise Severiano si Victor Bibuitto. În partea centrală se află crucea memorială a eroului Peneș Curcanul. Recent Mausoleul a fost modernizat cu fonduri europene de Primăria Vaslui. Acest monument funerar al eroilor vasluieni este înscris în lista monumentelor istorice. El  a fost ridicat la inițiativa generalului Ion Rășcanu, fost primar al orașului și al Bucureștilor în timpul mareșalului Ion Antonescu,  cu ajutorul unui comitet format din: Gheorghe Rășcanu, prefectul județului Vaslui, Dimitrie Țaicu, primarul orașului, prof. D. Cotoranu, dr. A. Teodoru. În lăcaș își găsesc  odihna de veci sute de soldați și ofițeri, unii cunoscuți, alții necunoscuți, în morminte străjuite de ziduri groase, având drept fundal monumentul vitejiei, cu vulturul de bronz și crucea creștină, ceea ce denotă că ei s-au jertfit pentru Țară, Credință și Neam.

      În mijlocul mausoleului se află mormântul sergentului Constantin Țurcanu, eroul de la 1877, înconjurat de crucile albe ale celorlalți eroi vasluieni.

      Un erou uitat de istoria locală

       Vasluianul Constantin Țurcanu (1854-1932), imortalizat de Vasile Alecsandri sub numele de Peneș Curcanul, nume cu rezonanță în istoria și literatura română, a fost zeci de ani simbolul orașului Vaslui, iar din anul 1932 își doarme somnul de veci, alături de cei nouă dorobanți în cimitirul “Eternitatea”.  A cunoscut și a dat mâna cu poetul Vasile Alecsandri la Turnu Măgurele și  Solești, cu Mareșalul Constantin Prezan și Mareșalul  Alexandru Averescu,  în gara Vaslui. Întotdeauna deschidea  parăzile militare și se fotografia la toate evenimentele alături de notabilitățile orașului cu  primarii G. Scarlat, Cocorăscu, Gheorghiade, cu prefecții Marcel Bastaki și Gh. Rășcanu. Timp de mai bine de 50 de ani, pe străzile orașului se putea vedea un sergent, mergând drept ca la paradă, cu o uniformă bine croită, pe vestonul căruia străluceau decorații militare românești și străine. În timpul Războiului de Întregire Națională s-a editat  o foaie volantă  Peneș Curcanul pentru a insufla curaj soldaților și astăzi unele instituții locale poartă numele eroului vasluian.

    Așadar, aceste grădini de suflete sunt  adevărate panteonuri naționale ale românilor și ele sunt expresia respectului față de înaintași. Comemorarea eroilor din toate timpurile  și din toate locurile, ca și cultul morților în general, constituie manifestări de statornicie  în credință, de continuitate și unitate în cuget și simțiri, cimitirul  fiind un spațiu sacru. De aceea, cu responsabilitate și implicare, cimitirele trebuie îngrijite și păstrate într-o permanentă stare de curățenie și înfrumusețare, ele fiind expresia  credinței  și comuniunii creștine între generații. În cadrul acestora, se înscrie și Cimitirul Eternitatea  din Vaslui, situat în apropierea Grădinii Publice Copou, o altă emblemă a orașului.

                                                                         Prof. dr. Nicolae Ionescu

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!