Angajații Prefecturii Vaslui se pregătesc de grevă! Cer salarii mai mari! Sindicaliștii vor întrerupe programul pe 10 februarie!

0
823

Sindicatul „Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică, reprezentând Instituțiile Prefectului din 33 de județe, inclusiv judetul Vaslui, declara greva de avertisment.

La această acțiune vor participa 1500 de salariați, la nivel național, prin încetarea colectivă și voluntară a lucrului în ziua de 10 februarie 2022, orele 10.00-11.00 la sediul Instituției Prefectului din județele afiliate.

„Solicitam modificarea Legii cadru 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în Prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în funcții de stat.

Considerăm că salarizarea personalului din cadrul Instituțiilor Prefectului ar trebui sa fie la nivelul funcțiilor publice de stat, având în vedere că Instituția Prefectului este un organ de control al activității autorităților publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate.

In prezent, un funcționar public din Instituția Prefectului are un salariu mult mai mic decât un funcționar public din Consiliul Județean, primării și servicii publice deconcentrate”, susțin sindicaliștii.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!