FOTO, VIDEO Incendiu DEVASTATOR in apropiere de Huși, in comuna Stanilesti! Pompierii militari hușeni au salvat zeci de case!

1
798

Secția de pompieri Huși a intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și mărăciniș izbucnit în localitatea Stănilești, comuna Stănilești.

Din cauza vântului foarte puternic, incendiul s-a extins spre localitatea Gura Văii, spre gospodăriile oamenilor, o livadă, dar și spre o fermă agricolă. De asemenea, incendiul s-a propagat spre o zonă în care erau plantate diferite specii de arbori, plantație înființată prin fonduri europene

La intervenție au participat SVSU Stănilești și peste 35 localnici.
După aproape șase ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat.
Au fost salvate 25 locuințe, 20 anexe gospodărești, trei adăposturi de animale, două stupine, zece tone azotat de amoniu, 20 tone îngrășământ complex, 150 tone furaje, 15 tone cereale, șapte hectare livadă și viță de vie, diverse utilaje și instalații agricole.

Au fost evacuate 230 ovine și caprine, 20 porcine, 15 bovine, 12 cabaline și peste 200 păsări.
Au ars peste 80 hectare vegetație uscată și plantație cu diferite specii de arbori, două hectare viță de vie, două adăposturi pentru animale și aproximativ două tone furaje.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost lucrul cu foc deschis în spațiu deschis.

1 COMENTARIU

  1. Aseara 16 feb.2022 orele 17.00 veneam cu masina proprie de la Berezeni spre Vaslui.Am vazut cel putin sase focuri prin satele tranzitate de mine.Daca eu dadeam un telefon la 112 sa instiitez de aceste focuri,probabil ma alegeam si cu o amenda.Excesul de zel si incompetenta celor de la STS am decis sa-mi vad de drum. Mai bine asa.Asta este parerea mea nu stiu daca este importanta pentru voi.Numai bine la toti.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!