Sărbătoarea vinurilor românești, pe 12 martie, doar la Pensiunea Mira, lângă Bârlad!

0
548

Pensiunea Mira, situată pe Drumul European 581, în apropiere de municipiul Bârlad, lansează o provocare pentru toți cei care sunt pasionați de istoria vinurilor. Pe 12 martie, cei care doresc să afle mai multe despre poveștile inspirate de vinuri de-a lungul timpului se pot înscrie la acest eveniment unic în județul Vaslui. Ceea ce dă element de unicitate evenimentului de la Pensiunea Mira este participarea a nu mai puțin de patru crame în seara de 12 martie. Vor fi degustate sortimente de vinuri de la Cramele Cotnari, din Iași, vinuri din Crama Delta Dunării ”La Sapata”, celebra cramă Sarica Niculițel.

O notă aparte pentru acest eveniment este dată de vinurile produse sub brandul Domeniul Amira, o marcă lansată recent pe piața de profil. Este vorba de o investiție de viitor, finanțată din fonduri europene, chiar în județul nostru. O tânără, cu viziune și pricepere în arta vinului, a pus pe picioare o plantație nouă de vie, pe câteva zeci de hectare, în comuna Miclești. Deci, se poate spune că vinurile de la Domeniul Amira, despre care cunoscătorii spun că sunt speciale și bine realizate cu pasiune, vor primi botezul focului, pe data de 12 martie, ceea ce nu poate decât să ne încânte pe noi, vasluienii.

Iată prezentarea făcută de gazdele evenimentului:

”Vinuri pe alese pentru oameni aleși#VIN la Mira

Alegerea unui vin este o aventură de arome care te învâluie într-o lume de poveste. Povestea lor se spune și la Mira și te invităm să o asculți într-un cadru relaxant, cu muzică bună și oameni faini.

Câte secrete ascunde un pahar cu vin?

Ce se întâmplă când acesta vine braț la braț cu un meniu alcătuit din ingrediente special alese pentru el și acorduri vibrante de muzică live? Restaurantul Mira vă invită sâmbătă, 12 martie 2022, să dezlegați acest mister într-o ambianță unică în Vaslui.

Seara va debuta cu o degustare de vinuri atent selecționate, care câlâtoresc până la noi pentru a se prezenta în fața dumneavoastră.

Patru Somelieri se vor asigura că fiecare pahar de vin își va dezvălui povestea și vă va conduce înspre cunoașterea lui.

Evenimentul va fi completat de un meniu special, preparate gustoase, toate atent selectate și pregătite special pentru vinul care le va acompania.

Dacă vă doriți să împărtășiți această experiență inedită cu noi, rezervați acum unul din locurile limitate la numarul de telefon: +40 (722) 401 604 Sau +40 (769) 003 370. Degustați şi ascultați povestea vinului.

Notează-ți în calendar: 12 Martie 2022 #Vin la Mira DE581 -Pensiunea Mira”.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!