Deputatul Solomon cere să se facă dreptate în cazul plagiatelor la doctorat! ”Nu cer amnistie, cer doar să fie judecați după legile în vigoare până în 2011”, anunță parlamentarul vasluian

0
306

Comisia de învățământ din Camera Deputaților a votat marți un amendament ce prevede îndreptarea unei erori care a condus la multe scandaluri academice, în ultimii ani, amendamentul fiind propus de deputatul PSD de Vaslui, Adrian Solomon.. În timp ce USR susține că se urmărește „amnistierea celor care au plagiat înainte de 2011”, parlamentarul vasluian spune că se impunea o clarificare a unei situații care trenează de mai bine de 11 ani. ”Am scris eu, undeva, că doresc amnistierea plagiatorilor de dinainte de 2011? Nici vorbă! Eu am cerut doar ca aceia care au plagiat în 2003, 2004, 2008 să fie judecați după legile de atunci, nu după legea din 2011, anul în care ministrul Funeriu face reformă în Învățământ și apare Legea Educației Naționale. Cer doar ca principiul neretroactivității legii, din Constituție, să fie aplicat și în acest caz”, explică Adrian Solomon.

Proiectul se află deja pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, însă cel mai probabil se va ajunge la votul final săptămâna viitoare, au precizat surse parlamentare. Raportul de admitere cu aceste modificări a primit 12 voturi „pentru” – PSD, UDMR, minorități, trei „împotrivă” – USR și trei abțineri – PNL. Amendamentul a fost adoptat cu 11 voturi „pentru” și 6 „împotrivă” – deputații USR plus PNL.

În această dimineață, deputatul Adrian Solomon, președintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaților, a făcut o serie de declarații extrem de acide la adresa colegilor din USR, pe care îi acuză că nu văd cum Constituția este încălcată, de prea mulți ani, la fel și drepturile cetățenești. Mai mult, deputatul spune că interpretările celor de la USR sunt total pe dinafara subiectului.

”Observ că, pentru USR, afirmarea neretroactivității legii înseamnă amnistierea plagiatorilor?! Să înțeleg că, în înțelepciunea lor, dotorii făcuți cu bani pe la școlile capitaliste consideră că înainte de 2011 legislația din România permitea plagiatul?

Că nu exista legea drepturilor de autor, că nu erau reguli și metodologie privind elaborarea unei lucrări științifice? Să înțeleg că tot ce a realizat învățământul românesc înainte de Funeriu a fost doar furt?

Atunci, de unde spaima asta de a respecta principiul aplicabilității legii în timp? De ce să nu-i judecăm pe plagiatori pe legile făcute de CDR în anul 2000?

Vă spun eu. dragii mei USR-iști: că, pe cale administrativă, până si furtul se prescrie. Inacțiunea “miliției spirituale” a celor stipendiați de Vântu până în 2011 nu trebuie să fie suplinită de încălcarea voluntară a Constituției României, de încălcarea fără reținere a drepturilor cetățenilor. Aceasta pentru că și cei care orchestrează așa-zisa lustrație academică știu că legea nu retroactivează, dar ei voiesc doar macularea unora sau altora din rațiuni si porniri politicianiste.

Așa că, până obține cineva în instanță dreptatea, scopul ticăloșilor a fost atins.

Dragii mei, dacă v-a rămas mică scumpa noastră Constituțiune, faceți alta! Una stalinistă sau hitleristă, în care doar voi aveți dreptate, toți sunt vinovați, numai că nu ați avut timp să vă ocupați de ei!”, a declarat parlamentarul vasluian.

Ce prevede amendamentul depus de deputatul Solomon (facsimil)

Legea educației din 2011 se modifică astfel:

„La articolul 170, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:

  • Măsura prevăzută la alin, (1) lit. b) se aplică doar pentru titlurile elaborate și acordate în baza standardelor de calitate și etică profesională stabilite în actele normative emise pentru punerea în aplicare a prezentei legi.” (n.r. legea a intrat în vigoare în 2011)

În prezent articolul 170 din Legea Educației Naționale prevede astfel:

(1) În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:

a) retragerea calităţii de conducător de doctorat;

b) retragerea titlului de doctor.

Iată cum își motivează deputatul Solomon amendamentul:

„Aplicarea fără echivoc a principiului neretroactivității legii, reglementat de Constituție prin art. 15 alin (1) și (2) care consacră faptul că legea dispune numai pentru viitor.

(1) Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.

(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.”

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!