Patru copii talentați, din Fanfara Rotaria, la Olimpiada regională de muzică instrumentală! Radical Grup Vaslui sponsorizează deplasarea!

0
1191

Vinerea viitoare, patru elevi talentați din cadrul Fanfarei Rotaria Vaslui vor merge la Suceava, acolo unde se vor înfrunta cu cei mai buni instrumentiști din zona Moldovei, la faza regională a Olimpiadei de Muzică Instrumentală. Profesorul Eduard Bîțu, coordonatorul și dirijorul Rotariei, a declarat, pentru Vasluianul.ro, că sunt patru copii extrem de talentați, care vor ajunge cu siguranță la faza națională a olimpiadei, și anume: Ionuț Bârsan – clarinet, Rareș Buhai – trompetă, Răzvan Musteață – tubă, Beatrice Alexandru – pian. Este pentru prima dată, după doi ani grei, de pandemie, în care toate competițiile au fost anulate, când cei mai buni elevi instrumentiști din Moldova se reunesc la faza regională. ”În 2020, în martie, urma să participăm la faza regională, dar s-a amânat. Acum, după doi ani de luptă cu pandemia, ne reunim din nou”, a explicat dirijorul Rotariei.

Îi veți auzi pe talentații copii ai Rotariei vinerea viitoare, când Vasluiul va sărbători ”Ora Pământului” și copiii vor susține un concert, la Vaslui. Tot vineri, în cursul dimineții, cei patru instrumentiști vor performa la faza regională, după care vor veni acasă, pentru concertul de seară, din centrul Vasluiului. Pentru ca micuții instrumentiști să fie pregătiți 100% pentru confruntarea cu colegii din toată Moldova, cei patru olimpici, însoțiți de prof. Bîțu, vor merge la Suceava încă de joi, urmând să se cazeze la un hotel din oraș. Pentru că această deplasare înseamnă niște costuri, dirijorul Bîțu a apelat la managerul companiei Radical Grup Vaslui, Ionel Sandu, cel care le va asigura sprijinul financiar pentru deplasarea și cazarea la Suceava.

”L-am cunoscut pe dl. Sandu la petrecerea de An Nou pe care o organizat-o în satul Corni Albești. Ne-am simțit minunat, în mijlocul acelor oameni, iar domnia-sa ne-a spus atunci că ne va susține în proiectele de viitor. Am apelat, acum, pentru a ne susține financiar și ne-a ajutat imediat. Îi mulțumim pentru suport, pentru tot ceea ce face în ajutorul copiilor talentați de la Rotaria”, a spus prof. Bîțu.

”Sunt mândru de realizările acestor copii minunați, cu care ne mândrim toți vasluienii. Sunt și voi fi alături de copiii care fac performanță, de cei care duc numele Vasluiului în diverse locuri din țară și străinătate. Succes, talentaților elevi de la Rotaria”, a spus Ionel Sandu, managerul Radical Grup.

Vă invităm să-i ascultați pe minunații copii ai Rotariei și să le ținem pumnii celor patru elevi talentați care merg la faza regională de la Suceava.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!