Românii nu vor suferi de foame, vor fi destule alimente în acest an, dă asigurări ing. Dan Hurduc, membru în Consiliul Director al Clubului Fermierilor Români

0
153

În ultima vreme, au circulat diverse zvonuri, legate de riscul ca agricultura națională să nu mai poată asigura hrana românilor, în contextul conflictului din Ucraina. S-au tras semnale de alarmă, spunându-se că lucrurile evoluează spre rău și că nu vom putea avea destule alimente, pentru că sistemul agricol va intra într-un impas. Nimic mai fals, spune ing. Dan Hurduc, managerul general al companiei agricole Evel-H, din județul Vaslui, membru în Consiliul Director al Clubului Fermierilor Români.

”Nu știm cum se lansează astfel de zvonuri, însă nu este nimic adevărat. România, la acest moment, poate produce hrană de trei ori mai mult decât are nevoie. Este clar că România va putea să-și asigure, tot timpul, alimentele de care are nevoie. România este un jucător pe piața europeană și devine un furnizor de materii prime pentru celelalte zone. Nu asta este problema. Cum văd eu lucrurile, avem o altfel de problemă, pentru că au crescut toate inputurile, îngrăsămintele au crescut de trei patru ori, energia a crescut de trei-cinci ori, motorina a crescut de două ori.

Problema este la nivel global și nu cred că România va fi țara care va suferi de alimente. Exclus. Probabil, vor fi țări din Africa și Asia de sud-est, vor avea acces mai greu la alimente. Automat, produsele agroalimentare se vor scumpi de două ori, asta este clar. Eu am o vorbă și o spun printre prieteni: Papa Paul al II-lea a spus că România este grădina Maicii Domnului și eu cred că așa și este”, spune managerul Evel-H Company.

Ce șanse au județele din zona Moldovei, pentru a prinde afacerile care se mută din Ucraina spre țara noastră?, l-am întrebat pe ing. Hurduc.

”La noi, dezvoltarea infrastructurii ar trebui să se facă prin programe guvernamentale, susținute politic. Ar fi bine de văzut, în contextul războiului din Ucraina, dacă avem o infrastructură dezvoltată, care să permită aducerea unor investiții din Ucraina aici, în România. Este clar că unii investitori vor pleca de acolo. Din păcate, cred că nu vom putea vorbi de investiții importante aici, nu s-a dezvoltat infrastructura la nivelul pe care ni l-am dorit”, mai afirmă omul de afaceri vasluian.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!