Șofer beat, prins în timp ce conducea un moped pe drumul național! Bețivanul nu avea nici permis!

0
283

În urmă cu două zile, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui, aflați în control pe drumul național DN 24, în satul Muntenii de Jos, au depistat și oprit în trafic un moped înregistrat în comuna Muntenii de Jos, condus de către un bărbat în vârstă de 31 de ani, din localitatea Băcăoani. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

Totodată, procedând la efectuarea de verificări, polițiștii rutieri au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui,  în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!