Noapte MAGICĂ pentru copiii din centrele de plasament ale județului Vaslui! Lumina Sfântă a ajuns și la capela DGASPC!

0
480

”Hristos a Înviat!”. Asta au strigat, la miezul nopții, cu glasurile lor îngerești, zeci de copii din centrele de plasament ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui sau cei aflați în asistență maternală, veniți în număr mare la capela din curtea Direcției. Preotul Petru Damian a organizat o slujbă de Înviere absolut memorabilă, la care a participat întreaga conducere executivă a DGASPC – directorul general Dragoș Cazacu, directorii generali adjuncți Ioan Buruiană și Roxana Hriscu – angajați din Direcție, copii din tot județul, dar și locuitori din Moara Grecilor. După doi ani de pandemie, vasluienii veniți la capela DGASPC Vaslui s-au rugat pentru sănătate, pace și bucurii sufletești. Trăim vremuri tulburi, iar oamenii au nevoie de credință, pentru a trece cu bine peste momentele de durere pricinuite de războiul din țara vecină, au spus unii dintre participanți.

Îmbrăcat în frumoase veșminte de altar, fiul părintelui Damian a stat alături de tatăl său pe tot parcursul Slujbei de Înviere, ca o promisiune peste ani, că va îmbrăca haina preoțească și va oferi alinare și putere sufletească tuturor credincioșilor, atunci când Dumnezeu va rândui ca tânărul fiu al familiei preotului de la capela DGASPC să pășească pentru prima dată în biserică, ca preot paroh.

Au fost momente sublime, magice, într-o noapte liniștită, plină de credință, în curtea DGASPC.

”Aici, la capela Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului se petrec lucruri minunate, iar această slujbă de Înviere demonstrează că, atunci când ai credință în Cel de Sus, primești răspunsuri pe măsuri. Paște fericit, tuturor!”, a fost mesajul directorului general, dl. Dragos Cazacu, la finelul slujbei.

”Să-i mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a ținut sănătoși, să ne rugăm pentru sufletele celor plecați dintre noi, în ultimii ani, să primească iertarea divină, și să păstrăm aprinsă în suflete candela credinței, pentru că doar prin credință vom birui toate greutățile. Am observat bucuria de pe chipurile copiilor veniți la Sfânta Slujbă de Înviere. Ei sunt viitorul nostru și mă rog în permanență la Cel de Sus pentru pacea lor, să fie ocrotiți de griji, nevoi sau dureri. Hristos a Înviat!”, a transmis părintele Damian.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!