A înșelat vigilența vameșilor de la Albița, dar i s-a înfundat la Leușeni! 250 de euro pentru o carte de identitate românească falsă, în Belgia!

0
254

Un bărbat de 35 de ani s-a ales cu dosar penal în R.Moldova, pentru deținerea unui document oficial contrafăcut. Acesta ar fi apelat la intermediari și în schimbul a 250 de euro a obținut actul cu pricina. Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de 26 aprilie, în punctul de trecere a frontierei Leușeni. 

Pentru autorizarea intrării în țară, la pista de control s-a prezentat un tânăr cu dublă cetățenie: română și moldovenească. Acesta se deplasa ca pasager și se întorcea din Uniunea Europeană. Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unui control suplimentar asupra persoanei și bagajelor acesteia. Drept urmare, în portmoneul personal al călătorului s-a depistat un permis de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile competente din România pe numele său, cu semne rezonabile de falsificare.

CITEȘTE ȘI: https://vasluianul.ro/2022/01/17/traficant-de-droguri-condamnat-de-judecatoria-vaslui-prins-la-albita-credea-ca-nu-va-fi-prins%ef%bf%bc/

Audiat, pasagerul a declarat că pe când se afla la muncă în Belgia și-a pierdut actele. Ulterior, s-a cunoscut cu o persoană care i-a propus ajutorul de a-și perfecta permisul de conducere, în schimbul a 250 de euro.

Pe numele posesorului s-au inițiat cercetări pentru elucidarea circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. Actul a fost ridicat și transmis către laboratorul criminalistic de la Chișinău, pentru stabilirea legalității acestuia. 

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!