PreaSfințitul Episcop Ignatie, sfat pentru credincioșii din toată România: „Vă îndemn ca, atunci când apar situații delicate în familii, să citiți Paraclisul Maicii Domnului”

0
182

Vineri, 29 aprilie 2022, de Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, au oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bujoreni, Protopopiatul Bârlad, cu prilejul hramului sfântului așezământ.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Ciprian Aurelian Tacu, părintele protopop Vasile Lăiu și părintele stareț Euharist Micu, alături de părinți stareți și parohi din eparhie și din țară.

Răspunsurile liturgice au fost date de membrii Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși, dirijați de diaconul Vlad Mironescu.

După citirea textului evanghelic, Preasfințitul Părinte Antonie a explicat, în cuvântul său, de ce o cinstim pe Maica Domnului:

Maica Domnului a fost numită și Noua Evă, pentru că ea a reparat ceea ce a făcut Eva. Eva, aflându-se în Rai, a făcut neascultare, Maica Domnului, aflându-se în această viață pământească, a făcut ascultare și a acceptat să Îl nască pe Mântuitorul Hristos. Dacă prin neascultarea Evei s-a creat o prăpastie între omenire și Dumnezeu, Maica Domnului este puntea care apropie omenirea de Dumnezeu. Dacă prin Eva a venit în lume blestemul, prin Maica Domnului a venit binecuvântarea.

Maica Domnului a fost, tot timpul, model pentru toate femeile și toate mamele.

Maica Domnului este un model pentru toți cei care au urmat cuvântul Evangheliei. Ea este un model și pentru monahi și monahii.

Toți o simt pe Maica Domnului ca ocrotitoare a mamelor, pentru că ea a fost mamă, ocrotitoare a familiei, a monahilor sau a slujitorilor altarului. La hirotonia unui arhiereu i se oferă acestuia engolpionul cu chipul Maicii Domnului pentru a-i aminti să nu înceteze a o invoca în rugăciuni.

Maica Domnului este mijlocitoare și știm acest lucru de la Nunta din Cana Galileii, când ea a intervenit către Fiul său, iar El a săvârșit prima minune. Rugându-ne cu multă credință Maicii Domnului, ea va duce credința noastră la Fiul său.

Cinstirea Maicii Domnului este un indiciu că noi mărturisim credința cea adevărată.

În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul specific, Părintele Episcop Ignatie a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Longhin Rotaru, viețuitor din obștea mănăstirii Bujoreni. Preasfinția Sa a explicat celor prezenți semnificațiile gesturilor liturgice care însoțesc Taina Hirotoniei.

La finalul slujbei, Părintele Episcop Ignatie i-a mulțumit Preasfințitului Antonie pentru împreuna slujire și pentru dragostea manifestată față de Episcopia Hușilor:

Îi mulțumesc Părintelui Episcop Antonie de Bălți, din Basarabia, pentru osteneală, dragoste și smerenie. Am ținut să fie prezent și în semn de solidaritate și comuniune, pentru că nu este ușor, în Basarabia, pentru episcopii noștri, pentru preoți sau pentru credincioși.

Misiunea cea mai grea o are Preasfințitul Antonie, în partea de nord a Basarabiei. Acolo, tot ceea ce ține de afirmarea identității noastre românești, din păcate, deranjează. Părintele Episcop Antonie menține aprinsă flacăra credinței și candela neamului.

De asemenea, Ierarhul Hușilor i-a îndemnat pe cei prezenți ca, ori de câte ori trec prin momente de cumpănă, să îi ceară ajutorul, în rugăciune, Maicii Domnului:

În această zi deosebită, dedicată celei care ni L-a adus pe Dumnezeu-Fiul în lumea aceasta, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ne-am bucurat de harul, liniștea și multa binecuvântare pe care Domnul ni le dăruiește întotdeauna, cu îmbelșugare, în cadrul Sfintei Liturghii.

Într-un text scris despre Maica Domnului, Părintele Dumitru Stăniloae ne spune: „Cât de fericiți suntem noi, creștinii, că avem în cer o inimă de mamă!”.

Mamele noastre au o sensibilitate și evlavie aparte înspre cea care este Maica lui Dumnezeu. În momentele de cataclism ale vieții, mamele își îndreaptă întreaga energie a sufletului înspre cea care, negreșit, ne ajută întotdeauna.

Vă îndemn ca atunci când apar situații mai delicate în familii, în loc să ne consumăm energia pe nimicuri, să deschidem Paraclisul Maicii Domnului și să îi cerem ajutorul.

Maica Domnului să vă ocrotească și să îi simțiți ajutorul în momentele de cumpănă ale vieții. Ea întotdeauna ne ajută!

Tot la finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Antonie de Bălți a oferit o Mănăstirii Bujoreni o candelă aprinsă „care să ardă mereu pentru unitatea neamului românesc”.

La rândul său, părintele stareț Euharist Micu i-a dăruit Părintelui Episcop Antonie, pentru bisericile din Eparhia de Bălți, o Sfântă Evanghelie și un set de Sfinte Vase.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!