Valea Mare a fost, astăzi, capitala fanfarelor din zona Moldovei! Felicitări, primarului comunei Ivănești, Vasile Novac!

0
2316

Joia Verde, o acțiune dedicată fanfarelor și pregătită pentru ziua de joi, dar amânată din cauza vremii, a strâns în satul Valea Mare, din comuna Ivănești, cele mai bune fanfare din județul Vaslui. Timp de câteva ore, satul Valea Mare a găzduit cei mai talentați muzicanți de fandfară, într-un spectacol pe cinste, coordonat de primarul comunei, Vasile Novac.

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, dar și vicepreședintele Ciprian Trifan au onorat invitația localnicilor din satul Valea Mare, comuna Ivănești, pentru a participa la un eveniment de tradiție, intitulat ”Joia Verde”, menit să-i evidențieze pe instrumentiștii de la formațiile de fanfară din localitate.

”Îmi amintesc cu mare plăcere de prima întâlnire la care am participat, cu primarul Vasile Novac și cu Samir. Mă bucur tare mult că aici s-au schimbat lucrurile în foarte bine, de la prima ediție și până astăzi. De la un acces dificil către sat, astăzi vedem o comunitate frumoasă, cu o infrastructură modernă și alte facilități și sunt convins că investițiile pentru modernizarea satului vor continua.

Mă bucur și pentru faptul că muzica de fanfară a fost revitalizată și vedem astăzi zeci de instrumentiști din sat. Fac o promisiune aici și voi căuta finanțarea necesară pentru a achiziționa o costumație autentică pentru lăutarii de la Valea Mare, care să dea identitate vizuală adecvată fanfarei de aici”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Primarul Vasile Novac este cel care a revitalizat muzica de fanfară la Valea Mare, renumită ca o așezare cu multe fanfare, evitându-se, astfel, pierderea acestei tradiții, care a adus faimă comunei Ivănești și județului Vaslui.

”Mă bucur că suntem într-un număr așa mare aici. Fanfara de la Valea Mare este un brand pentru comunitatea noastră și dorim ca acest brand să aibă viitor. E un efort considerabil pentru a ține în viață o asemenea formație, însă apar noile generații care vor duce mai departe ceea ce înseamnă muzica de fanfară”, a spus primarul comunei Ivănești, Vasile Novac, care le-a oferit tuturor instrumentiștilor câte o diplomă de excelență.

Costel Alexandru Șarambel este mâna de fier, care se ocupă de pregătirea instrumentiștilor, iar astăzi putem vorbi de două fanfare autentice, Lăutarii seniori și Lăutarii juniori.”Suntem printre ultimii mohicani ai fanfarelor din România. Avem mulți instrumentiști de valoare, însă o mare parte sunt plecați la muncă în străinătate. Reușim să formăm alți tineri, pe care i-ați văzut astăzi pe scenă. Ei sunt cei care ne dau speranțe că muzica de fanfară nu va muri”, a spus Șarambel.

La evenimentul de la Valea Mare, pe scenă au urcat peste 60 de instrumentiști de la Fanfara Lăutarii, alături de o serie de soliste din sat, iar invitata de onoare a fost cunoscuta interpretă de muzică populară Silvia Ene. În final, Fanfara Rotaria a oferit un recital de excepție, răsplătit cu multe aplauze.Pasionații muzicii de fanfară știu bine unde trebuie să caute dacă vor angajeze instrumentiști autentici.

În satul Valea Mare, comuna Ivănești, bărbații care de când s-au născut au avut ca principală meserie muzica pe care au prins-o după ureche din tată în fiu. Și la fiecare casă, de la cinci ani și până peste 70 de ani se cântă la un instrument. La tobe, la țambal, trompetă, clarinet, iar unii dintre ei sunt la a cincea generație.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!