
Cu două zile în urmă, pe 3 mai, în jurul orei 12.30, un echipaj de poliție locală, cu atribuții în domeniul circulației rutiere, aflat în serviciul de patrulare pe strada Vidin, a observat un autoturism oprit neregulamentar în zona blocului nr. 64. La scurt timp, la autoturism s-a prezentat o persoană de sex masculin, care a afirmat că este conducătorul autoturismului, iar polițiștii locali au procedat la legitimarea acestuia.
În timpul verificării datelor de identitate în baza de date a MAI, polițiștii locali au constatat faptul că persoana identificată, în vârsta de 48 ani, cu domiciliul în Vaslui, are suspendat dreptul de a conduce, motiv pentru care au solicitat sprijin Poliției Municipiului Vaslui.
La fața locului s-a prezentat un echipaj de polițiști din cadrul Biroului Rutier, care a constatat faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 335, alin. 2, din Codul Penal, motiv pentru care conducătorul autovehiculului a fost condus la sediul Poliției Municipiului Vaslui în vederea audierii și a întocmirii actelor de procedură, conform actelor normative în vigoare.
Totodată, pe numele conducătorului auto, polițiștii locali au întocmit proces verbal de contravenție pentru oprire neregulamentară, conform prevederilor OUG nr. 195/2002.
Mai oameni buni! Cum sa il acuzi pe om de conducere fara permis daca masina era oprita si el era in afara habitaclului? Poate doar in mintea politistilor locali e posibil asa ceva!