Drumarii de la Nomis 2003 vor asfalta tot Bârladul, cel mai mare proiect de după 1989! Anunțul făcut de primarul Dumitru Boroș!

0
347

Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, a anunțat că, ]ncepând cu ziua de 4 mai, după publicarea pe platforma de achiziții publice SICAP, a fost desemnat câștigătorul licitației lucrărilor la cel mai mare proiect de reabilitare a străzilor din Bârlad.

Este vorba despre Proiectul „Modernizarea infrastructurii de transport în scopul reducerii emisiilor de carbon”, cu o valoare totală de circa 10 milioane Euro, al cărui câștigător este Asocierea SC Nomis 2003 SRL – SC Autotehnorom SRL. Acesta vine în completarea obiectivului privind achiziția a 10 mijloace electrice de transport în comun (4,2 milioane Euro) și încheie încă un obiectiv asumat de actuala administrație: refacerea în totalitate a infrastructuri rutiere de pe mai multe străzi intens circulate, în special Vasile Pârvan și Bulevardul Epureanu.

Investiția are ca scop final înființarea a două noi trasee de transport public de călători în Municipiul Bârlad, pe care vor circula o parte din cele 10 mijloace electrice de transport public de călători, care vor fi achiziționate ca urmare a semnării Contractului de finanțare nr. 4654/06.08.2019. Până atunci, prin acest nou contract, circa 10 milioane Euro vor fi cheltuite pentru reabilitarea carosabilului de pe următoarele străzi: B-dul Republicii, B-dul Epureanu, Str. Constantin Hamangiu, Str. Nicolae Bălcescu, Str. Dragoș Vodă, Str. Mihai Eminescu (segment), Str. Vasile Milea, Str. Mihai Viteazul, Str. Col. Simionescu Sava, Str. Paloda, Str. Ioan Popescu, Str. Vasile Pârvan, Str. Cpt. Grigore Ignat, Str. 1 Decembrie, Str. Tecuciului, B-dul Primăverii, Str. Popa Șapcă, Str. Marcel Guguianu, Str. Fagului.

Totodată, se vor realiza piste pentru bicicliști, se vor reabilita trotuare și spații verzi pe B-dul Republicii, Șos. Tecuciului, Str. General Vasile Milea, Str. Vasile Lupu, Str. Nicolae Iorga, precum și parcări pentru bicicliști la intrarea în Grădina Publică și pe Str. Fagului, partea pietonală, dotate cu supraveghere video. În paralel, se vor realiza 3 parcări auto Park & Ride Nord, pe străzile Mihai Eminescu, 1 Decembrie și Republicii 319.

„Avem un câștigător la această licitație, care practic deschide calea celui mai ambițios proiect al Bârladului, din 1990 până în prezent! Dar, acesta trebuie privit în completarea celui privind achiziția de autobuze electrice, întrucât ambele au același scop: refacerea și modernizarea infrastructurii de transport public local, în scopul reducerii emisiilor de carbon. Finanțarea acestui proiect – probabil cea mai mare obținută vreodată de Bârlad – este o reușită pentru oraș, pentru fiecare cetățean în parte!”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!