LISTA COMPLETĂ Avem sumele la gaze, știm proiectele la drumuri și apă-canal, urmează semnarea CONTRACTELOR! Vezi fiecare PROIECT pentru satul sau comuna ta!

0
694

Ieri după-amiază, a fost făcut anunțul privind finalizarea repartizărilor pe județe ale fondurilor disponibile prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny” pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale – a atras atenția ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila.  

”70% dintre localitățile din România nu sunt racordate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale. Trebuie să asigurăm serviciile publice de bază în cât mai multe localități, acesta a fost motivul pentru care Guvernul a creat Programul de investiții <<Anghel Saligny>>, prin care vom racorda gospodăriile la rețeaua de apă, canalizare, gaze și vom reabilita drumuri.”

Criteriile de selectare care au fost luate în considerare la alocarea sumelor au fost numărul de unități administrativ-teritoriale dintr-un județ, numărul de locuitori, ponderea localităților (UAT) unde gospodăriile nu sunt racordate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale și impozitul pe venit colectat – a spus ministrul, subliniind că, la alocarea fondurilor disponibile prin Programul ”Anghel Saligny”, au contat doar aceste date statistice.  

Cseke Attila a amintit: Ministerul Dezvoltării finanțează și alte proiecte, pe domeniul rețelelor de gaze naturale, depuse inițial la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, dar preluate prin OUG nr. 40/06.04.2022, care prevăd dezvoltarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale din 165 unități administrativ-teritoriale. 

Județul Vaslui primește o sumă de 211 milioane lei, în jur de 42 milioane euro, o sumă cu care vor fi finanțate cel puțin 5-6 mari proiecte. Din informațiile noastre, unul dintre proiectele care ar urma să fie finanțate este cel de înființare a gazelor naturale în comuna Grivița, proiect de aproape 3 milioane de euro, dar se poate ca și proiectul orașului Negrești, de a dezvolta peste 44 Km de rețea și aproximativ 1100 de noi branșamente, cu o valoare de peste 6,5 milioane de euro, să fie aprobat. Sunt mari șanse ca și asocierea din zona Văii Prutului, cu orașul Murgeni și cele cinci comune din zonă, să fie finanțat. Vom afla în scurt timp lista.

Legat de proiectele de apă-canal și drumuri, surse Vasluianul.ro susțin că primele contracte de execuție se vor semna la finalul lunii iunie-începutul lunii iulie, având în vedere volumul imens de proiecte depuse la nivel național. Județul Vaslui are proiecte aprobate de 1,466 miliarde lei, însă a depus proiecte de aproape 2,8 miliarde, o sumă dublă.

Pentru cei interesați să consulte lista cu fiecare proiect de drum sau apă și canalizare din comuna sau satul său, precum și investițiile CJ Vaslui, iată mai jos listele complete cu proiectele pe Anghel Saligny.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!