Ieri, a fost Ziua Poliției Locale! Ce mesaj au avut polițiștii locali din Vaslui, pentru locuitorii reședinței de județ!

1
318

De sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, ieri, polițiștii locali din toată țara au sărbătorit Ziua Națională a Poliției Locale, un eveniment care simbolizează recunoașterea eforturilor făcute de acești profesioniști, puși să apere și să respecte ordinea locală. La Vaslui, polițiștii locali au fost la datorie, fie că au asigurat ordinea în Piața Civică, la Serbarea Florilor, fie că au fost prezenți în parcuri sau în patrulare prin oraș. Cu această ocazie, conducerea Poliției locale din municipiul reședință a transmis un mesaj de suflet către toți vasluienii. Le urăm și noi ”La Mulți Ani” și să fie mereu în slujba vasluienilor.

”Iubiți de unii, urâți de alții, respectați sau stigmatizați, pentru unii buni când nu ne facem datoria, pentru alții răi exact atunci când ne-o îndeplinim. Nu întotdeauna stă în puterea noastră îndeplinirea atribuțiilor pentru care suntem remunerați, cu sprijinul contribuabililor comunitații. Suntem funcționari simpli, nearoganți, în slujba cetățenilor U.A.T. Vaslui, sau cel puțin așa ar trebui să fim, însă imparțiali în aplicarea legii.

Suntem Polițiștii Locali din municipiul Vaslui al vremurilor noastre, după o pandemie nemiloasă și alte încercări care se prefigurează. Peste toate aceste restricții cauzate de măsurile sanitare, se așterne o criză economică la care se mai adaugă un război la graniță, ce se estimează a fi de durată și nemilos.

Cu toate aceste vitregii, am încrederea că împreună vom depăși toate vicisitudinile vieții.

În acest context, astăzi, cu ocazia sărbătoririi Sf. Împărați Constantin și Elena, zi care a fost stabilită ca Zi națională a Poliției Locale, am prilejul și bucuria de a vă transmite multă sănătate, succes în activitatea profesională și multe bucurii împreună cu cei dragi, alături de un sincer și călduros

La Mulți Ani !

Conducerea Politiei Locale Vaslui”.

Print Friendly, PDF & Email

1 COMENTARIU

  1. Niste lipitori la bugetul statului!
    Subit , toti au “ bac”. -ul, facultate…ce mai
    Niste taranoi “ prefacuti “!

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!