Umbla beat prin țară, dar i s-a înfundat la Tutova, pe DE 581! Bihoreanul nu va uita întâlnirea cu Poliția Rutieră Bârlad!

0
473

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un bărbat de 31 de ani, din municipiul Salonta, județul Bihor, care a fost depistat încălcând legislația rutieră. A ajuns la arest!

În dimineața zilei de 6 august 2022, la ora 3:00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad aflați în misiune pe drumul european DE 581, în satul Tutova, județul Vaslui, au depistat și oprit pentru verificări un autoturism, înmatriculat în municipiul București, condus de către un bărbat, în vârstă de 31 de ani.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei, dar a refuzat prelevarea acestora.

În aceeași zi, 6 august 2022, în baza probatoriului administrat, polițiștii bârlădeni l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.