”ALDE este un proiect politic de anvergură”, spune Dan Marian, noul vicepreședinte național al partidului! Alegeri la București, sâmbătă, o nouă echipă de conducere! Libertate, democrație, prosperitate!

0
430

Vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, președinte al organizației județene ALDE, Dan Marian, este, de sâmbătă, vicepreședinte național al ALDE și coordonator al organizațiilor ALDE din zona Moldovei. fiind ales de către delegații prezenți la Congresul Alianței Liberalilor și Democraților Europeni. Noul președinte al partidului, Varujan Vosganian a subliniat că obiectivul ALDE este „să redevină un partid care să conteze şi să revină în Parlamentul României”. „România trebuie să aibă propriul său destin”, a mai punctat Vosganian. În cadrul Congresului, a fost amintită și poziția avută de fostul președinte al partidului, Daniel Olteanu, care a gândit tot felul de alianțe politice, fără mandat din partea conducerii naționale.

Dan Mihai Marian, președintele organizației județene ALDE, ales în funcția de vicepreședinte al partidului și coordonator al organizațiilor ALDE din zona Moldovei

Delegații prezenți la Congresul ordinar al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE organizat sâmbătă, 22 octombrie a.c., au votat pentru alegerea noii conduceri a partidului, precum și moțiunea prezentată de către candidații la funcțiile de copreședinți.

În urma votului exprimat de către cei 957 de delegați prezenți, pentru moțiunea cu titlul „Libertate, Democrație, Prosperitate”, propusă de domnii Varujan Vosganian, Mircea Minea și Mohammad Murad, au votat 942 de membri, 15 voturi fiind nule. Astfel, domnii Varujan Vosganian, Mircea Minea și Mohammad Murad au fost desemnați copreședinți ai ALDE.

De asemenea, Congresul ALDE, reunit în zilele de 21 și 22 octombrie, a decis și noul statut al partidului.

În urma votului exercitat sâmbătă de delegații prezenți la Congres, s-au stabilit numele celor care vor ocupa funcțiile de secretar general, prim-vicepreședinți, vicepreședinți ai partidului și de membri în Biroul Politic Executiv.

Noua structură de conducere a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) cuprinde 3 copreședinți, secretarul general, 4 prim-vicepreședinți, 19 vicepreședinți, 14 membri cu rang de vicepreședinte politic și 12 membri supleanți.

Cei 4 prim-vicepreședinți aleși în urma votării moțiunii sunt: Cornelia Negruț, Ionel Cel-Mare, Tiberiu Dekany și Alexandru Baicu.

Funcțiile de vicepreședinți vor fi ocupate de: Anton Anton, Ion Asaftei, Constantin Avram, Ciprian Blejan, Daniela Călin, Marian Coanda, Gabriel Crîngeneanu, Valeriu Crișan, Bogdan Dăscălescu, Cristian Dima, Viorel Dosaru, David Dragoș, Avram Gal, Dan Marian, Andrei Metehău, Raluca Roșca, Violeta Sora, Bogdan Ștefanachi și Bogdan Trifan.

Membrii cu rang de vicepreședinte politic, aleși conform moțiunii sunt: Bogdan Ciprian, Christian Gigi Chiru, Ioan Ciugulea, Viorel Demian, Iulia Elena Dosaru, Oana Ferdean, Costel Irimia, Gabriel Pană, Ilie Petrescu, Gheorghe Popa, Nicolae Pungă, Gheorghe Șimon, Ionuț Toartă și Florin Trașcă.

Membrii supleanți aleși în urma Congresului ALDE sunt: Nicușor Briceag, Costi Curt, Ana Sita, Dan Mihai Pantoiu, Stelica Gheorghe, Florin Preda, Romeo Canura, Renato Crasmar, Gheorghe Oancea, Constantin Dumitru, George Manucu și Bogdan Vasilescu.

Varujan Vosganian, copreședintele ALDE, a declarat în cadrul discursului susținut că își dorește ca în urma acestui congres membrii ALDE „să răspundă în viitorul apropiat la întrebarea dacă ALDE mai există. Răspunsul îl dăm chiar azi: ALDE există!”

„Ieșirea ALDE de pe prima scenă s-a realizat în urma unor manevre obscure. Noi azi trebuie să reparăm această nedreptate. Cei care ne ofensau pe motiv că ținem PSD la guvernare s-au dus să lustruiască clanțele PSD pentru a-i ține pe ei la guvernare. M-am întors, iar împreună cu mine s-au întors mulți alți colegi de-ai noștri. Alții care erau s-au întors cu fața luminoasă către ALDE. Împreună cu noi au venit și persoane care nu erau în ALDE.

Sunt mândru că în această echipă avem ceea ce atât de rar se găsește în politica românească azi, și anume performanța. Avem unul dintre cei mai buni primari din România, domnul Mircea Minea. Îl avem pe cel mai mare investitor român în turism, domnul Mohammad Murad.

România nu ar fi trebuit să aibă nici criza din 2008, nici criza energetică de azi. Noi am importat crizele pentru că nu am știut, așa cum trebuie, să ne apărăm frontierele, pentru că nu e vorba doar de frontierele pe care le apără grănicerii. E vorba de cei care ne conduc. Cei care astăzi ne conduc fac în așa fel încât România nu este o voce, ci este un ecou. Ei nu știu să spună NOI VREM, ei spun doar ȘI NOI VREM. Trebuie să spunem ce vrem, trebuie să negociem”, a afirmat Varujan Vosganian.

Vineri, în Congresul extraordinar s-a votat modificarea statutului ALDE. Astfel, principalul obiectiv politic al ALDE va fi acela de a pune în operă un sistem instituţional centrat pe respectarea drepturilor individuale, precum şi dezvoltarea unei comunităţi politice naţionale organizate în cadrul european mai larg, potrivit principiilor libertăților civile, politice și economice, precum și ale justiției și solidarităţii sociale. De asemenea, ALDE își asumă, într-o sinteză doctrinară, și valorile dreptei democratice.

Copreședintele ales al ALDE, Mohammad Murad, a spus că Romania are astăzi nevoie, mai mult ca niciodată, de oameni care să asume și să gândească profund românește. Acesta a afirmat că oamenii au nevoie nu doar de speranțe, ci de soluții. De asemenea, copreședintele ALDE a precizat că avem nevoie de resetarea statului român, iar instituțiile statului român trebuie să își asume că e rândul mediului de afaceri să fie la masa decizională.

„România are astăzi nevoie mai mult că niciodată de oameni care să asume și să gândească profund românește. România trebuie să nu mai continue să fie la coada oricărui subiect de la nivel european. România are nevoie, înainte de toate, să construiască o economie sănătoasă, puternică. Acest lucru nu poate fi făcut decât de către oamenii de afaceri. Avem nevoie de români care să meargă în toată Europa pentru a înființa firme. Și numai noi putem face acest lucru, făcându-i pe oameni să gândească precum niște antreprenori.

Am muncit 32 de ani ca să pot spune ce gândesc. Totul până umilință – oamenii au nevoie nu doar de speranțe, ci de soluții. Datoria noastră este ca toate satele românești să fie pline din nou cu oameni. Să fie casele pline de bogăție. Aceasta este datoria ALDE și trebuie să ne asumăm cu toții.

Cu toții am auzit de nenumărate ori: mândrii că suntem români. Eu nu mă voi putea mândri că suntem români până în momentul în care nu va mai exista vreo gospodărie cu toaletă în curte. Nu putem fi mândri că suntem români când pensionarii noștri care au muncit o viață întreagă au pensii de sub 300 de euro pe lună. Asta e datoria noastră”, a declarat Mohammad Murad.

Congresul ALDE, prin care s-a ales o nouă conducere, a fost programat după ce, la începutul lunii septembrie, membrii Biroului Politic Central al ALDE l-au acuzat pe fostul preşedinte al formaţiunii, Daniel Olteanu, că a participat la Şcoala de vară a tinerilor din PMP „fără a avea un mandat” din partea conducerii partidului. Ulterior, Olteanu a demisionat, iar interimatul a fost asigurat până la alegerile de azi de politicianul arădean Alexandru Tiberiu Dekany.

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.