Categories: Infractional

23 de persoane, bănuite de trafic de țigări și trafic de migranți, reținute de procurorii DIICOT

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorul D.I.I.C.O.T., au documentat activitatea infracțională a unor persoane specializate în activităţi de migraţie ilegală şi contrabandă cu ţigarete de provenienţă extracomunitară. În urma probatoriului administrat, s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de 23 de persoane, iar la data de 23 noiembrie 2021, polițiștii B.C.C.O. Suceava, împreună cu polițiștii de frontieră ai Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi I.J.J. Suceava, au efectuat 10 percheziţii domiciliare, în județul Suceava. 16 mandate de aducere au fost puse în executare.

Cercetările privesc săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de migranţi și contrabandă. Din cercetări a reieșit că membrii celor 2 grupuri infracţionale, cetăţeni ucraineni şi români, ar fi organizat şi facilitat intrarea în România, peste frontiera verde, dintre Ucraina şi România (Suceava) a unor migranţi de origine asiatică şi, în paralel, ar fi introdus în România, tot peste frontiera verde, ţigarete de provenienţă extra-comunitară.

Primul grup, compus din cetăţeni români care domiciliază în localităţi situate în zona frontierei de stat româno-ucrainene, împreună cu cetăţeni ucraineni (unii posesori şi ai cetăţeniei române), ar fi constituit, în cursul anului 2020, un grup infracţional organizat şi, începând cu luna octombrie 2020, ar fi acţionat, în mod coordonat, în scopul comiterii infracţiunilor de contrabandă calificată. Activitatea infracțională ar fi constat în introducerea în mod ilegal în România, peste frontiera de stat, prin zona verde adiacentă localităţii Bilca, din județul Suceava, a unor importante cantităţi de ţigarete de provenienţă extra-comunitară, în vederea valorificării.

Membrii grupului infracţional ar fi săvârșit acte de colectare, deţinere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare de ţigarete, bunuri care trebuie plasate sub un regim vamal şi despre care aceştia cunoşteau că provin din contrabandă sau sunt destinate acesteia. De asemenea, persoanele bănuite ar fi săvârşit 6 infracțiuni de contrabandă, totalizând 40.258 de pachete ţigarete de provenienţă extracomunitară, ce ar fi fost comise de către membri grupului infracţional organizat, cu sprijinul altor persoane, faţă de care au fost extinse cercetările ulterior.

În ceea ce priveşte traficul de migranţi, a fost documentată călăuzirea peste frontiera verde a unui grup de 8 migranţi, originari din Afganistan, care a fost depistat pe teritoriul României, de către jandarmii din Suceava. Al doilea grup, cetăţeni români cu domiciliul efectiv în localitatea de frontieră Vicovu de Sus, din județul Suceava, împreună cu cetăţeni ucraineni (dintre care unii posesori şi ai cetăţeniei române), ar fi constituit, la începutul anului 2021, un grup infracţional organizat şi, începând cu luna ianuarie 2021, ar fi acţionat în mod coordonat, în scopul comiterii aceluiaşi gen de infracţiuni.

Din cercetări a reieșit că această grupare ar fi săvârşit 5 infracțiuni de contrabandă, totalizând 26.877 de pachete ţigarete de provenienţă extra comunitară, ce ar fi fost comise de către membri ai grupului infracţional organizat, cu sprijinul altor persoane, faţă de care au fost extinse cercetările ulterior. Ambele grupări, pentru a evita sau pentru a îngreuna probarea activităţii infracţionale, ar fi schimbat în mod frecvent terminalele mobile şi cartelele SIM pe care le foloseau, ar fi acţionat pe timp de noapte, folosind autovehicule off-road (de teren), înmatriculate în străinătate, în unele cazuri membrii grupului montând plăcuţe cu numere de înmatriculare false.

Pentru a comunica, de regulă, persoanele bănuite ar fi folosit staţii de emise-recepţie, convorbirile telefonice purtate de membrii grupului infracţionale fiind scurte şi codate, interlocutorii evitând să facă referire directă la activitatea infracţională desfăşurată. Prin activităţile infracţionale desfăşurate cele 2 grupări, ar fi fost cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 850.000 de lei, conform Direcţiei Regionale Vamale laşi. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate, au fost ridicate, în vederea cercetărilor, 7 autoturisme, un microbuz, 20.900 de lei, 11.600 de euro, 11.995 de pachete de ţigarete de provenienţă extracomunitară (24 de baxuri), 30 de telefoane mobile, 25 de cartele SIM și 21 de staţii emisie-recepţie.

De asemenea, au fost ridicate 2 binocluri, 351 de cutii cu materiale pirotehnice, 1 card de memorie, un dispozitiv de dirijare dronă, 43 de cordeline (hamuri) folosite pentru transportul coletelor cu ţigarete peste frontiera verde, 16 plăcuţe de înmatriculare (România, Marea Britanie, Irlanda, Norvegia) precum şi mai multe înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.

Procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de migranţi şi contrabandă, în formă continuată,

8 persoane au fost reținute, pentru 24 de ore și, ulterior, introduse în arestul I.P.J. Suceava. Ulterior, 4 persoane au fost arestate și alte 4 au fost plasate sub control judiciar.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiune au participat polițiștii I.P.J. Suceava – S.I.C.E., Poliţiei Municipiului Suceava, I.P.J. Bacău-Serviciul Poliţiei Rutiere, Poliţia Municipiului Roman și  polițiști de frontieră din cadrul S.T.P.F. Suceava și S.P.F. Siret.

Alexandru Croitoru

Share
Published by
Alexandru Croitoru

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

11 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

16 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

16 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

16 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

16 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago