Categories: Infractional

28 de kilograme de aur confiscate de polițiști

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, au efectuat verificări la operatori economici, care desfășoară activități de comercializare a metalelor și pietrelor prețioase, în județul Galați, pentru asigurarea unui climat de legalitate a mediului de afaceri, prin combaterea faptelor ilegale în acest domeniu.

Astfel, în cursul săptămânii trecute, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, au efectuat verificări la 12 societăți comerciale, care desfășoară activități de comercializare a metalelor și a pietrelor prețioase la puncte de lucru, situate în municipiile Galați și Tecuci.

În urma controalelor efectuate, au fost descoperite și indisponibilizate 23.357, 38 grame de aur și 140 de pietre prețioase, în valoare de peste 6.000.000 de lei și au fost întocmite 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. De asemenea, au fost aplicate  6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 31.500 de lei și a fost dispusă confiscarea a 5.181,94  grame de aur și argint, precum și a 838 de lei.

Alexandru Croitoru

Share
Published by
Alexandru Croitoru

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

7 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

11 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

11 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

12 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

12 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

23 de ore ago