5.000 de euro, premiul suplimentar pentru șahiștii vasluieni

0
589

Vești bune pentru lotul care formează echipa de șah a Vasluiului. Sponsorul oficial al concursului, administratorul societății Radical Grup, Ionel Sandu, a anunțat un premiu special, în valoare de 5.000 de euro. Premiul vine să suplimenteze premierea stabilită înainte de concurs dar vine și cu o condiție. Jucătorii Vasluiului vor putea intra în posesia premiului dacă se vor califica în Superligă. ”Sper să fie un motiv în plus pentru ca echipa noastră să dea ce este mai bun și să se califice. Pe lângă suma aceasta de bani, le-am promis că le voi fi alături și la concursurile viitoare. Mie nu-mi mai rămâne decât să urez echipei mult succes”, a spus Ionel Sandu, administratorul Radical Grup.