ASIGURĂRI… La ora actuală, municipiul Vaslui are o mare problemă cu numărul insuficient de locuri în creșe. Este în lucru un proiect european, pentru o nouă creșă, în zona fostei unități militare, dar până atunci municipalitatea trebuie să se descurce cu cele trei creșe funcționale din oraș.
Din păcate, iată, pandemia de coronavirus a afectat creșa din zona Gării, după ce s-a găsit un caz de Covid. Unitatea s-a închis, a fost dezinfectată și poate primi bebeluși începând cu 23 noiembrie, ne asigură primarul Vasluiului, Vasile Pavăl.
„Se vor închide creșele din oraș, așa cum se zvonește prin Vaslui?”, l-am întrebat pe primar. „Nu, nici vorbă de așa ceva, continuăm să funcționăm cu cele două creșe rămase în activitate, luăm măsuri de protecție la maxim, nu riscăm sănătatea micuților sau a personalului, continuăm activitatea”, spune primarul Pavăl.
La Bârlad, continuă lucrările la o nouă creșă
Primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, informează că, la mai puțin de două luni de la începerea lucrărilor la Proiectul „Construire și dotare creșă trei grupe în Municipiul Bârlad”, a fost edificată fundația clădirii, iar în scurt timp se vor ridica și pereții imobilului.
Noua unitate de învățământ este amplasată pe strada Mircea cel Bătrân, la numărul 88. În ultimele zile, au fost desfășurate ample lucrări la fundație, după finalizarea celor de decopertare și pregătire a terenului.
„Până în acest moment lucrările au avansat într-un ritm foarte bun, mai ales că și vremea le-a permis constructorilor să se desfășoare pe toată suprafața șantierului.
După cum am mai spus, având în vedere că zona de sud-est a municipiului, respectiv cartierele Mihai Eminescu și Deal II, este într-o continuă dezvoltare, am răspus solicitărilor familiilor tinere care s-au mutat aici și vom ridica din temelii o nouă creșă cu trei grupe.
De alfel, tot orașul este deficitar în privința creșelor, motiv pentru care avem în vedere proiecte similare și în alte zone. În continuare, lucrările sunt supervizate de membrii cabinetului meu, prin domnul consilier Iulian Bîca și apreciem că, dacă vor continua în același ritm, peste un an investiția va putea fi dată în folosință, cu tot cu dotări”,
a declarat primarul Dumitru Boroș.









