Veste-șoc pentru mii de bugetari vasluieni! Guvernul Câțu blochează creșterea salariilor în 2021!

0
726




Veniturile bugetarilor vor fi înghețate prin Ordonanță de Urgență a Guvernului. Actualul guvern liberal ar urma să „înghețe” mai multe venituri începând de anul viitor, printre care indemnizația de hrană, sporuri, voucherele de vacanță, dar și salariile profesorilor, potrivit unui proiect de OUG confirmat, seara trecută, de premierul Florin Câțu.









Astfel, veniturile bugetarilor vor rămâne la nivelul anului 2020, începând din 1 ianuarie 2021, după cum arată OUG.

Liberalii s-au văzut cu sacii în căruță timp de patru ani, au fost votați de bugetari în 6 decembrie, iar acum iau măsuri dure, despre care s-au ferit să vorbească în trecuta campanie electorală la alegerile generale.

Ordonanța de Urgență ar urma să fie dată miercuri de guvern și ar anunța „înghețarea” cuantumului pentru indemnizația de hrană, pensiile de serviciu, voucherele de vacanță.

Premierul Florin Câțu a declarat luni, după ședința de Guvern, că salariile bugetarilor nu vor fi majorate în 2021 până când nu se va realiza o analiză a „anomaliilor” și „excepțiilor” din legislație.

„Despre angajații din mediul bugetar, nu vor fi tăiate salarii. Vom analiza legislația, pentru că au apărut anomalii și excepții, vom face o analiză amplă și până atunci veniturile vor fi la nivelul lunii decembrie 2020”, a declarat premierul Florin Câțu.

O primă reacție vine de la Sindicatul Național al Polițiștilor din Penitenciare (SNPP), care a anunțat, seara trecută, că a primit oficial, spre consultare, proiectul de OUG care prevede măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2021, unele dintre prevederi referindu-se la înghețarea sporurilor și salariilor, dar și la neactualizara pensiilor militare.

”SNPP a primit oficial spre consultare proiectul de OUG anunțat în articolul nostru de mai devreme. Așa cum indicau primele informații, salariile și sporurile îngheată, pensiile militare nu se mai actualizează, dar voucherele de vacanță, respectiv deconturile de turism continuă să se acorde la aceeași valoare din 2020. Pe tot anul 2021 va continua acordarea deconturilor de turism inclusiv pentru anul 2020”, au anunțat sindicaliștii.